Începând cu luna decembrie 2009, democraţia şi statul de drept au cunoscut un puternic proces de erodare, de substituire a instituţiilor statului de drept prevăzute de...
În data de 19 iulie 2012, ora 11.00, la sediul Tribunalului Alba, în sala 4, va avea loc, în şedinţă publică, desemnarea prin tragere la sorţi...
Militarii disponibilizaţi au ieșit astăzi în stradă, în Piața Victoriei din București, pentru a cere demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Câteva sute de persoane, în majoritate...
Cetățenii din Alba, înscrişi pe listele electorale, pot să voteze la referendumul de demitere a preşedintelui, în 437 de secţii de votare organizate în localitățile din...
Peste 1.500 de persoane din judeţul Alba vor pleca mâine dimineață spre Cluj-Napoca, unde se va desfășura mitingul de susţinere a președintelui Traian Băsescu. Potrivit liderilor...
Potrivit unei adrese a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI, transmise Biroului Electoral Central, 319.858 de persoane cu drept de vot...
Ministrul delegat pentru Administrație Publică, Victor Paul Dobre, a informat astăzi că votul la referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu, programat pentru 29 iulie, va...
Legea referendumului a fost modificată în ședința de Guvern din această seară, printr-o ordonanță de urgență care stabilește că preşedintele poate fi demis cu cu 50%...
În oraşul Sodei, pedeliştii n-ar fi câştigat fără agresiuni, şantaje, atacuri murdare, intimidări şi dacă nu s-ar fi bucurat de delăsarea poliţiştilor! Până la alegerile din...
Guvernul Ungureanu a fost demis. Moţiunea de cenzură depusă de USL a fost votată de 235 de parlamentari, cu patru mai mult decât era necesar. Mihai...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea