Până acum, legislația prevedea că reducerea vârstei de pensionare se aplică numai dacă handicapul era căpătat înainte de asigurarea în sistemul pensiilor de stat. Reducerea vârstei...
Eparhia Reformată din Ardeal, decizie favorabilă de la Curtea de Apel Alba Iulia într-un proces privind situaţia unei clădiri a liceului din Ciumbrud, internatul acestuia şi...
Reprezentantii Conferinţei episcopale italiene au anuntat că textul celei mai cunoscute rugăciuni ,”Tatăl Nostru”, va fi modificat, dacă Sfântul Scaun este de acord. Modificarea vizează doar...
Cei care își procură etnobotanice pentru consum propriu nu mai pot fi pedepsiți penal, zice ICCJ într-o decizie devenită obligatorie recent. Pedeapsa cu închisoarea sau amenda...
Judecătoria Aiud a pronunţat prima decizie într-un dosar penal constituit ca urmare a unui accident mortal de muncă produs în 11 iulie 2017 pe şantierul autostrăzii...
Banca Națională va stabili noi modalități de calcul a gradului de îndatorare a solicitanților unui credit, urmând ca împrumuturile destinate refinanțării altor credite să nu fie...
Biroul Electoral al Circumscripției nr.1 Alba, înființat pentru organizarea pentru Referendumului pentru familie 2018, a admis, joi, 4 octombrie, plângerea formulată de un cetățean şi a...
”Vineri dimineata, începând cu ora 9.00, părinții elevilor Școlii Gimnaziale Micești protestează în fața Inspectoratului Școlar Județean Alba, împotriva deciziei de desființare a claselor V-VIII”, a...
Potrivit unei decizii recente a Curții Constituționale a României (CCR), apărută marți, 24 iulie 2018 în Monitorul Oficial, la vârsta de 63 de ani, femeile ar...
Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Cenade, judeţul Alba, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru tentativă de omor....
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea