Marcator a 13 goluri în primele 14 etape din Seria a 5-a, golgheterul cugirean Adrian Cîrstean se va despărţi de gruparea de sub Drăgana în această...
Unica reprezentantă a judeţului Alba în fotbal, Metalurgistul Cugir îşi va relua antrenamentele luni, 13 ianuarie. Până atunci, oficialii nou-promovatei tatonează diverse piste pentru întărirea lotului...
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 400 de credincioşi ortodocşi veniţi de dimineaţă ca să participe la slujba de Bobotează...
Azi-noapte, la ora 3.00, Poliţia oraşului Cugir a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că în dreptul imobilului cu nr. 64, de pe strada...
Un autocar care transporta 46 de persoane în Germania a luat foc noaptea trecută, în apropiere de granița dintre Ungaria și Austria. Între pasageri se aflau...
Odată cu răcirea vremii, pericolul izbucnirii incendiilor creşte ca urmare a exploatării intense, de multe ori cu improvizaţii sau defecţiuni a sistemelor de încălzire. Pentru evitarea...
Peste 30 de pacienţi au ajuns la servicul de gardă al Spitalulului din Cugir, începând din seara de Ajun a Crăciunului şi până în ziua de...
Cu sprijinul Danei Zecheru, șeful Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Alba, avem posibilitatea să vă punem la dispoziție un text din care puteți afla cum își...
În a doua zi de Crăciun, 25 copii de la clasa pregătitoare a Școlii Gimnaziale „Singidava” și 25 preșcolari de la Grădinița cu program prelungit „Prichindel”...
Unica reprezentantă din Alba în fotbalul românesc, Metalurgistul Cugir a încheiat anul 2013 pe un onorant loc secund în Seria a 5-a a Ligii a 3-a,...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea