Sute de angajaţi şi colaboratori ai firmei OMNIASIG urmăriți penal într-un dosar de fals intelectual şi abuz în serviciu
Circa 330 de angajaţi şi colaboratori ai companiei de asigurări OMNIASIG sunt urmăriți penal după ce ar fi falsificat peste 11.670 de poliţe de asigurare facultative.
Aceștia sunt suspectați de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, existând suspiciunea că ar fi încheiat poliţe de asigurare a locuinței, facultative, antedatate, evitând astfel prevederile legii, care le impune proprietarilor să încheie mai întâi o asigurare obligatorie.
Sunt audiați și puși sub urmărire penală 292 de inspectori, brokeri şi agenţi de asigurări, la care se adaugă 47 de directori.
Informații cu privire la acest dosar au fot prezentate astăzi de directorul direcţiei de investigare a fraudelor din Poliţia Română, Cătălin Ioniţă.
„Prejudiciul, de aproximativ 400.000 de euro până în acest moment, va fi recuperat prin aplicarea măsurilor asiguratorii faţă de bunurile atât mobile cât şi imobile ale persoanelor care au produs acest prejudiciu – discutăm fie despre persoane fizice, fie despre persoane juridice”, a precizat Cătălin Ioniţă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă Ziua de marți, 1 iulie 2025, s-a încheiat cu o veste extrem de tristă. Marele sportiv MIhai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă. „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât […]
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice Registrul Auto Român derulează o campanie de rechemare în service a 26 de mărci de autovehicule fabricate în perioada 1998-2019, care au probleme tehnice. Oficialii RAR atrag atenția că aceste probleme tehnice vor avea un impact major asupra sistemelor […]
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025 Prima zi a lunii iulie vine cu o serie de creșteri de prețuri care vor fi resimțite direct în bugetele familiilor. Odată cu încheierea mai multor măsuri de plafonare aplicate de stat, […]