Suspansul în cazul „Keita” continuă… Comisia de Disciplină din cadrul FRF a respins o excepţie a Performanţei Ighiu, dar a admis o alta!
Un lucru este cert, decizia în cazul „Keita”, ce a menţinut suspansul în privinţa pr
omovării din Seria a 4-a din Liga a 3-a, se va da abia după încheierea campionatului, când cele trei puncte vizate la „masa verde” de Naţional Sebiş în detrimentul Performanţei Ighiu pot să fie fără valoare în stabilirea ierarhiei.
Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat în discuţie miercuri, 24 mai, cele două excepţii invocate de clubul ighian. Subiectul a translatat din plan fotbalistic, în unul juridic, un nou termen fiind miercuri, 31 mai.
Astfel, conform site-ului FRF, s-a respins „cererea de conexare invocată de CS Performanţa Ighiu pe calea excepţiei de litispendenţă cu privire la conexarea prezentului dosar la dosarul nr. 187/ CD/ 2017 şi acordă termen pentru 31 mai 2017„, respectiv „admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de ACS Performanţa Ighiu şi respinge contestaţie formulată de CS Naţional Sebiş„.
*Armando Popescu: „este o luptă surdă, noi nu am cerut conexarea”
„Totul a devenit o luptă surdă, în plan juridic, pe care o vom ducem până la capăt, din motive de fair-play. Noi nu am cerut conexarea dosarelor, miercurea viitoare o să mergem la Bucureşti pentru a ne preciza punctul de vedere. În opinia mea, ca şi părere personală, obiectul judecăţii vor fi cele trei puncte„, a comentat Armando Popescu, finanţatorul Performanţei Ighiu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
În Supercupa României, CSO Voluntari – Volei Alba Blaj, cu trofeul pe masă | Sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Tulcea, în „Danubius Arena”, cuplaj de volei și spectacol
În Supercupa României, CSO Voluntari – Volei Alba Blaj, cu trofeul pe masă | Sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Tulcea, în „Danubius Arena”, cuplaj de volei și spectacol, transmis de TVR Sport La Tulcea, în „Danubius Arena” (sală inaugurată recent, la finele lunii iulie, cu o capacitate de 4670 de locuri), este prevăzut, sâmbătă, 17 […]
Liga 3, Seria 7, etapa a noua: derby-uri externe tari pentru CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj | CSU Alba Iulia vizează prima victorie, Metalurgistul Cugir caută reabilitarea
Liga 3, Seria 7, etapa a noua: derby-uri externe „de șașe puncte” pentru liderul CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj | CSU Alba Iulia vizează prima victorie, Metalurgistul Cugir caută reabilitarea Meciuri tari pentru conjudețene în a noua rundă a Seriei 7 din eșalonul terț, cu derby-uri externe tari pentru liderul CSM Unirea Alba […]
Volei Alba Blaj, 3-0 la Constanța în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României
Volei Alba Blaj, victorie la Constanța, scor 3-0, în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României Volei Alba Blaj a învins lejer la Constanța, scor 3-0 (25-17, 25-17, 25-21) în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României Citește și: Volei Alba Blaj va lupta la Tulcea pentru Supercupa României la volei […]
