Supercupa AJF Alba: Arena Alba Iulia – Europa Alba Iulia. Astăzi, de la ora 18.00, pe „Cetate”:
Noul sezon al fotbalului amator din Alba este deschis în această după-amiază pe stadionul „Cetate” din Alba Iulia, cu prilejul primei ediţii a Supercupei AJF Alba, o inţiativă de apreciat a Asociaţiei Judeţene de Fotbal. De la ora 18.00 se vor duela pentru un trofeu în premieră, două dintre laureatele ediţiei anterioare, Arena Alba Iulia (câştigătoarea Cupei României, a acces în Liga a IV-a) şi Europa Alba Iulia (campioana Ligii a IV-a, promovată în eşalonul terţ). În deschidere, de la ora 15.30, se va desfăşura Cupa AJF Alba, pentru echipe formate din copii de la şcolile speciale din judeţ.
Înfiinţată în vara trecută, Arena are numai motive de mândrie, fiind neînvinsă şi cu un parcurs remarcabil în Cupa României, sub comanda portarului antrenor Ovidiu Barna. „Pentru noi, o echipă mică, reprezintă o performanţă faptul că vom juca pe această arenă şi ne dorim să contribuim la realizarea unui spectacol. Sunt conştient că nu putem rămâne invincibili la nesfârşit şi că plecăm cu şansa a doua în jocul cu Europa”, a afirmat Ovidiu Barna (34 ani), ce va apăra buturile Arenei.
Divizionara terţă condusă de Radu Andone nu va dispune în partida de astăzi decât de trei transferuri (D. Lupşan, Arsene, Felindean), pentru că alţi nou-veniţi nu au fost legitimaţi (Cisteian, Sucală, V. Răducanu, Kopandy). „Va fi un test util pentru că o să ne dăm seama în condiţiile unei dispute cu miză de stadiul unde ne aflăm. Un lucru este cert, ne dorim trofeul pus în joc”, a declarat Radu Andone (33 ani), aflat la debutul oficial pe banca tehnică a „europenilor”, formaţie care în această dimineaţă va afla ţintarul viitoarei stagiuni în Liga a 3-a. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]