Rămâi conectat

Sport

„Suntem în iad, ne aşteptă un retur de foc”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Circa 20 de minute au durat ieri dimineaţă formalităţile de instalare a antrenorului Gabi Stan pe banca tehnică a Unirii, fosta prim-divizionară clasată pe penultimul loc în seria vestică. O scurtă discuţie cu şefii şi apoi prezentarea tehnicianului în faţa jucătorilor, în vestiar. Gabi Stan nu a condus antrenamentul de dimineaţă, lăsat în seama secundului său Adorian Himcinschi, iar sâmbătă îşi va vedea noua echipă la lucru în „amicalul” cu FC Hunedoara (Sebeş, ora 11.00). După Marius Baciu (etapele 1-9), Adorian Himcinschi (rundele 10-15) şi Marian Pană (un scurt mandat de 24 de zile), Gabi Stan este al 4-lea antrenor principal al Unirii Alba Iulia din actualul sezon. „Le-am şi spus jucătorilor că în acest moment suntem în iad. Echipa este în pericol, pe loc retrogradabil, ne aşteptă un retur de foc”, a declarat tehnicianul braşovean în vârstă de 58 ani. „Am dorinţă să facem treabă, există disponibilitate aici. Mi s-a prezentat situaţia, am înţeles că din motive financiare s-au pierdut jucători importanţi”, a precizat Stan, care a semnat un contract valabil până la vară.
lTimpul – principalul impediment
De-a lungul carierei, Gabi Stan a pregătit echipe ca Tractorul Braşov, Metrom Braşov, Forex Braşov, FC Braşov, Astra Ploieşti, Corvinul Hunedoara, Jiul Petroşani, UTA Arad, Zimbru Chişinău sau Dunărea Călăraşi, dar n-a avut angajament de un an şi jumătate. „Sincer mi-aş dori să începă returul mai târziu pentru că am puţin timp la dispoziţie. Acesta este primul meu adversar, faptul că peste o săptămână va debuta campionatul”, a încheiat Stan. „Mă bazez pe experienţa sa şi îmi doresc ca Gabi Stan să reprezinte antrenorul care va aduce echipa pe linia de plutire, iar în campionatul viitor să ne propunem alte aspiraţii îndrăzneţe, prin atacarea promovării”, a apreciat preşedintele executiv Nicolae Lupu. În jocul de verificare sâmbătă va fi testat şi ultimul nou-venit, fundaşul stânga Florin Epure (21 ani, fost la Drobeta şi în pregătiri cu Unirea Urziceni, după ce în toamnă nu a evoluat deloc din cauza operaţiei la genunchi). (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Faza finală a Cupei Satelor U13 la fotbal, duminică, la Daia Română: Elogii pentru organizatori

Dan HENEGAR

Publicat

în

Duminică, la Daia Română, faza finală a Cupei Satelor U13 la fotbal Duminică 31 martie, la Daia Română, se va desfășura faza finală a Cupei Satelor U13 la fotbal. Ziua de fotbal juvenil de la Daia Română va începe la ora 11.30 cu semifinala Crăciunelu de Jos – Ciugud, urmată, la ora 12.10, de semifinala […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea