Subvenția pentru motorină în agricultură se va acorda doar persoanelor fizice autorizate sau intreprinderilor individuale
Începand din acest an, producatorii agricoli persoane fizice vor trebui sa se transforme in persoane fizice autorizate sau intreprinderi individuale pentru a primi subventia pentru motorina, se arată într-un proiect de ordin MADR.
„Persoanele fizice pot fi acceptate ca potentiali beneficiari ai prezentei scheme daca in termen de 60 de zile lucratoare de la data primirii notificarii privind acordul prealabil pentru finantare, dar nu mai tarziu de data depunerii primei cereri trimestriale de acordare a ajutorului de stat prin rambursare, se autorizeaza ca persoane fizice autorizate sau intreprinderi individuale conform OUG 44/2008”, se prevede în noul ordin.
După ce va fi aprobat documentul, in perioada 2015-2020 statul va acorda subventii pentru maxim 410 milioane litri motorina pe an.
Pentru a primi subvenţia la motorina, producatorii agricoli trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii, in functie de sectoarele vegetal, zootehnic si/sau imbunatatiri funciare, in care isi desfasoara activitatea:
a) sa fie inscrisi in Registrul unic de identificare (RUI) al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (sa deţina ID fermier);
b) sa fie inscrisi in evidenţele Agenţiei de Plaţi şi Intervenţie pentru Agricultura cu suprafeţele de teren pe care le exploateaza si/sau in Registrul plantaţiilor viticole pentru via nobila, dupa caz;
c) sa fie inscrişi in Registrul agricol cu suprafaţele agricole aflate in exploatare, inclusiv pentru spaţiile protejate (sere şi solarii), dupa caz;
d) sa fie inregistraţi in Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al ANSVSA sau sa deţina document de inregistrare/autorizare sanitara veterinara pentru porci/pasari/familii de albine/viermi de matase, dupa caz;
e) suprafeţele de teren pe care le exploateaza sa fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole sa fie de cel puţin 0,3 ha, cu excepţia suprafeţelor aferente legumelor cultivate in spaţii protejate; in cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minima a parcelei trebuie sa fie de cel puţin 0,1 ha;
f) sa exploateze/sa deţina/sa creasca animale/pasari/familii de albine/viermi de matase in vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicita ajutorul de stat;
g) sa utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.
BT
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]