Rămâi conectat

Actualitate

STUDIU: Românii, printre cei mai nefericiți oameni din lume

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit unui studiu realizat în 65 de state ale lumii, România se situează pe ultimele poziţii într-un top în care sunt prezentate ţările în care oamenii se simt foarte fericiţi.

Studiul realizat de WIN/ Gallup International, pentru finalul anului 2014, arată că 70% dintre respondenţi sunt mai fericiţi, ceea ce înseamnă o creştere cu 10% faţă de 2013.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 64.000 de persoane din 65 de ţări, dintre care doar 6% s-au declarat nefericite, în comparaţie cu anul 2013, când au fost 12%. În schimb, procentul persoanelor care nu se simt nici fericite, nici nefericite a rămas constant: 23% faţă de 26% în 2013.

De asemenea, în urma studiului s-a constatat că persoanele care locuiesc în ţări subdezvoltate sunt mult mai fericite decât cele care trăiesc în state dezvoltate. Astfel, a rezultat că Africa este cea mai fericită regiune, cu 83 de procente, urmată de Asia, cu 77 de procente.

Fiji este ţara în care oamenii sunt cei mai fericiţi. Astfel, Fiji se situează pe primul loc, 93% dintre persoanele participante la studiu spunând că sunt fericite sau foarte fericite. Pe locul al doilea, se situează Columbia, cu 90%, urmată de Nigeria, cu 89%, pe locul al treilea. Arabia Saudită ocupă poziţia a patra, cu 87%, urmată de Filipine, cu 86%.

Pe de altă parte, la nivel european, Grecia este ţara în care locuitorii se simt foarte nefericiţi, doar un sfert dintre respondenţi declarând că sunt fericiţi. În schimb, Irak a fost declarată, la nivel global, ţara în care oamenii sunt cei mai nefericiţi, doar 31% dintre participanţii la studiu spunând că se simt fericiţi.

Pe ultimele poziţii ale acestui top se clasează şi Bulgaria (32% persoane fericite), Hong Kong (39% persoane nefericite) şi Italia, România şi Serbia (41% persoane fericite).

De asemenea, o perspectivă globală a studiului arată că aproximativ jumătate dintre respondenţi (53%) sunt de părere că 2015 va fi un an mai bun decât 2014, Africa (75%) şi Asia (63) fiind regiunile cele mai optimiste în ceea ce priveşte anul care tocmai a început.

Sursa Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Orașele mari din România se întrec în pregătiri pentru Crăciun. CÂND se deschid târgurile de Crăciun la Sibiu, Alba Iulia și în alte orașe

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Orașele mari din România se întrec în pregătiri pentru Crăciun. CÂND se deschid târgurile de Crăciun la Sibiu, Alba Iulia și în alte orașe Târgul de Crăciun din Sibiu se va deschide oficial vineri, 14 decembrie 2025, în Piața Mare din centrul istoric al municipiului. Pregătirile au început încă de la finalul lunii octombrie, când […]

Citește mai mult

Actualitate

Turismul intern, în cădere în 2025: Scăderi puternice în mai multe județe. Alba nu este o excepție

Bogdan Ilea

Publicat

în

Turismul intern, în cădere în 2025: Scăderi puternice în mai multe județe. Cum arată situația în Alba În sezonul estival 2025, numărul turiștilor români care au decis să își petreacă vacanțele în destinații interne a scăzut semnificativ, conform unui raport al Institutului Naţional de Statistică (INS), analizat de BIBI Touroperator. Datele centralizate pentru perioada iunie–septembrie […]

Citește mai mult

Actualitate

Lipsa de pregătire a profesorilor, principala cauză pentru analfabetismul funcțional. Ministrul Educației trage un semnal de alarmă pentru sistemul școlar

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Lipsa de pregătire a profesorilor, principala cauză a analfabetismului funcțional în rândul elevilor, afirmă ministrul Educației Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, susține că principalul motiv pentru care mulți elevi ajung analfabeți funcțional este lipsa de pregătire a cadrelor didactice. „Nu vreau să spun 100%, dar cea mai mare parte. Copiii vin cu niveluri normale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea