Actualitate
STUDIU: România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința consumului de medicamente
Românii se află la coada clasamentului european privind consumul de medicamente pe cap de locuitor, însă nu pentru că ar fi mai sănătoşi, ci din cauza accesului precar la soluţiile terapeutice, potrivit unui comunicat al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), trimis, marţi, AGERPRES.
Aceştia arată că piaţa farmaceutică din România a atins în 2017 circa 12 miliarde lei la preţ de producător, reprezentând o creştere de 4% faţă de anul precedent.
Totodată, cota de piaţă a producătorilor de medicamente din ţară s-a redus semnificativ în ultimii 10 ani, de la circa 40% în 2006 la aproximativ 23% în 2016.
Alocarea bugetară pentru decontarea de medicamente a fost în 2017 de 6 miliarde de lei, adică sub 75 de euro pe cap de locuitor, reprezentând cea mai mică alocare din Uniunea Europeană.
„Această alocare este nemodificată din 2011, deşi necesarul de medicamente este de circa 8 miliarde de lei. Restul de până la cele 12 miliarde lei sunt plătite din buzunar de către pacienţi şi de producătorii de medicamente prin taxa clawback”, se mai arată în comunicat.
Preţurile medicamentelor în România sunt îngheţate încă din 2015 la cel mai mic nivel din UE, din care se scade şi valoarea unei taxe clawback de 25%, taxă din cauza căreia au dispărut în ultimii trei ani peste 2.000 de medicamente ieftine, susţin producătorii. Pacienţii sunt obligaţi să cumpere echivalentul mai scump, având astfel senzaţia că preţurile medicamentelor au crescut.
De asemenea, piaţa medicamentelor fără prescripţie medicală (OTC) şi a suplimentelor este de aproximativ 25% din piaţa totală, mult sub media europeană de 35-45%. Aceasta arată că şi la acest capitol consumul romanilor este pe ultimele locuri din UE, tot din cauza accesului insuficient la soluţii alternative de tratament şi îngrijire.
Patronatul PRIMER reuneşte 16 dintre cele mai importante fabrici de medicamente din ţară, respectiv AC Helcor, Antibiotice, B. Braun, Bio-Eel SRL, Biofarm, Gedeon-Richter, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa SA, Slavia Pharm, Zentiva, Terapia-Sun Pharma, VIM Spectrum, scrie Agerpres.ro

Actualitate
Se trece la „optimizarea fiscală” în România: Ce presupune aceasta
PNL şi UDMR fac front comun împotriva ideii de introducere a unui impozit progresiv. Cel puţin, până în vara lui 2023 acest subiect este închis în Coaliţia de guvernare.
Ce a rămas, însă pe masă Executivului, în analiză, este acea optimizare fiscală pentru a creşte gradul de Colectare. PSD este de acord cu solutia, dar atentioneaza ca oricum in acest moment in Romania nu mai avem de mult cota unica de impozitare si ca o discutia pe aceasta tema trebuie sa aiba loc tinand cont de ceea ce se intampla in toata Europa.
Optimizare fiscala inseamna o reviziunire a modului de impozitare a veneiturilor: propuneri de imbunatatire a colectarii taxelor
PNL si UDMR fac front comun si sustin ca anul acestea sa nu existe o discutie pe aceasta tema. Ei vor ca Ministerul de Finante trebuie sa vina cu o optimizare fiscala, cu noi propuneri pentru taxe si impuneri fiscale care sa imbuanateasca colectarea.
In urm 2 saptamani specialistii de la Ministerul Finantelor urmeaza sa vina cu propuneri pe masa prim- ministrului.
Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a atentionat in dese randuri in ultimele saptamani ca nu se doreste o bruscare a sistemului de taxe si impozite, dar ca o discutie despre cota unica de impozitare vs cota diferentiata de impozitare trebuie sa aiba loc in Romania in acord cu trendul european.
Actualitate
22 mai 2022, COVID-19 în Alba. 5 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
22 mai 2022, COVID-19 în Alba. 5 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
La nivelul județului Alba, duminică, 22 mai 2022, s-au înregistrat 5 cazuri noi de infectare cu COVID-19 potrivit datelor transmise de DSP Alba. Raportul prezintă și incidența actualizată și cazurile active de coronavirus pe localități.
Citește și situația cazurilor din Alba, de ieri, 21 mai 2022, COVID-19 în Alba. 2 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Alba, nu a fost înregistrat niciun deces, în rândul persoanelor bolnave de COVID-19.
Astfel, numărul total al cazurilor înregistrate rămâne la 53855 de persoane confirmate, 52483 persoane vindecate, 1.290 decese.
Sâmbătă, în județul Alba au fost prelucrate în total 130 teste, 58 PCR, 72 teste rapide. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 467098 mai exact, 357268 de teste PCR și 109902 de teste rapide.
Localitățile din care provin cele 5 noi cazuri de coronavirus:
Cetatea de Baltă 1
Ciugud 1
Rădești 1
Alba Iulia 1
Cugir 1
Lista cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA LOCALITĂȚILOR din județul Alba:
Localitate | Populatie | Incidenta | Cazuri |
OHABA | 583 | 1.72 | 1 |
POŞAGA | 893 | 1.12 | 1 |
POIANA VADULUI | 1041 | 0.96 | 1 |
LUPŞA | 2836 | 0.71 | 2 |
VALEA LUNGĂ | 3115 | 0.64 | 2 |
CIUGUD | 3293 | 0.61 | 2 |
NOŞLAC | 1816 | 0.55 | 1 |
CRICĂU | 1965 | 0.51 | 1 |
ORAŞ OCNA MUREŞ | 13788 | 0.51 | 7 |
ŞONA | 4365 | 0.46 | 2 |
LOPADEA NOUĂ | 2494 | 0.4 | 1 |
MUNICIPIUL ALBA IULIA | 76685 | 0.39 | 30 |
METEŞ | 2751 | 0.36 | 1 |
ŞUGAG | 2856 | 0.35 | 1 |
CETATEA DE BALTĂ | 3061 | 0.33 | 1 |
MUNICIPIUL BLAJ | 20622 | 0.29 | 6 |
ORAŞ CUGIR | 25354 | 0.28 | 7 |
ORAŞ TEIUŞ | 7148 | 0.28 | 2 |
MUNICIPIUL AIUD | 25133 | 0.24 | 6 |
GALDA DE JOS | 4414 | 0.23 | 1 |
SĂSCIORI | 6485 | 0.15 | 1 |
ORAŞ ZLATNA | 7779 | 0.13 | 1 |
MUNICIPIUL SEBEŞ | 32855 | 0.12 | 4 |
ALBAC | 1939 | 0 | 0 |
ALMAŞU MARE | 1197 | 0 | 0 |
ARIEŞENI | 1533 | 0 | 0 |
AVRAM IANCU | 1411 | 0 | 0 |
BERGHIN | 1882 | 0 | 0 |
BISTRA | 4496 | 0 | 0 |
BLANDIANA | 877 | 0 | 0 |
BUCERDEA GRÂNOASĂ | 2259 | 0 | 0 |
BUCIUM | 1379 | 0 | 0 |
CÂLNIC | 1932 | 0 | 0 |
CENADE | 1046 | 0 | 0 |
CERGĂU | 1629 | 0 | 0 |
CERU-BĂCĂINŢI | 227 | 0 | 0 |
CIURULEASA | 1123 | 0 | 0 |
CRĂCIUNELU DE JOS | 2142 | 0 | 0 |
CUT | 1272 | 0 | 0 |
DAIA ROMÂNĂ | 3115 | 0 | 0 |
DOŞTAT | 1014 | 0 | 0 |
FĂRĂU | 1470 | 0 | 0 |
GÂRBOVA | 2133 | 0 | 0 |
GÂRDA DE SUS | 1467 | 0 | 0 |
HOPÂRTA | 1157 | 0 | 0 |
HOREA | 1898 | 0 | 0 |
IGHIU | 7110 | 0 | 0 |
ÎNTREGALDE | 551 | 0 | 0 |
JIDVEI | 5301 | 0 | 0 |
LIVEZILE | 1147 | 0 | 0 |
LUNCA MUREŞULUI | 2540 | 0 | 0 |
MIHALŢ | 3213 | 0 | 0 |
MIRĂSLĂU | 1945 | 0 | 0 |
MOGOŞ | 744 | 0 | 0 |
OCOLIŞ | 498 | 0 | 0 |
ORAŞ ABRUD | 5141 | 0 | 0 |
ORAŞ BAIA DE ARIEŞ | 3743 | 0 | 0 |
ORAŞ CÂMPENI | 7120 | 0 | 0 |
PIANU | 3563 | 0 | 0 |
PONOR | 574 | 0 | 0 |
RĂDEŞTI | 1271 | 0 | 0 |
RÂMEŢ | 491 | 0 | 0 |
RIMETEA | 990 | 0 | 0 |
ROŞIA DE SECAŞ | 1580 | 0 | 0 |
ROŞIA MONTANĂ | 2690 | 0 | 0 |
SĂLCIUA | 1367 | 0 | 0 |
SĂLIŞTEA | 2327 | 0 | 0 |
SÂNCEL | 2579 | 0 | 0 |
SÂNTIMBRU | 3019 | 0 | 0 |
SCĂRIŞOARA | 1486 | 0 | 0 |
ŞIBOT | 2327 | 0 | 0 |
SOHODOL | 1658 | 0 | 0 |
ŞPRING | 2537 | 0 | 0 |
STREMŢ | 2419 | 0 | 0 |
UNIREA | 4823 | 0 | 0 |
VADU MOŢILOR | 1268 | 0 | 0 |
VIDRA | 1500 | 0 | 0 |
VINŢU DE JOS | 5528 | 0 | 0 |
Actualitate
UPDATE FOTO VIDEO| ACCIDENT rutier pe Calea Moților, în Alba Iulia: TRAFIC ÎNGREUNAT și o persoană rănită
ACCIDENT rutier pe Calea Moților, în Alba Iulia: TRAFIC ÎNGREUNAT și o persoană rănită
Un accident rutier s-a petrecut astăzi, 20 mai, în jurul orei 16:00 în municipiul Alba Iulia, pe strada Calea Moților din oraș.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Alba, traficul este îngreunat din cauza evenimentului rutier produs in dreptul intersecției cu strada Vârtop.
În accident au fost implicate două autovehicule, iar, din primele date, o persoană a fost rănită.
UPDATE: La data de 20 mai 2022, în jurul orei 16,00, la intersecție străzii Vârtop cu Calea Moților din Alba Iulia, o tânără de 23 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism care era condus de o tânără de 32 de ani, din Zlatna.
În urma accidentului, tânăra de 23 de ani a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital.
Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate.
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
FOTO VIDEO| O carieră pe tocuri, între note muzicale: Georgiana, tânăra din Alba care își încântă publicul la evenimente, împreună cu trupa sa
-
Actualitateacum 2 ore
UPDATE FOTO VIDEO| ACCIDENT rutier pe Calea Moților, în Alba Iulia: TRAFIC ÎNGREUNAT și o persoană rănită
-
Sportacum 18 ore
Metalurgistul Cugir – Viitorul Cluj 4-0 (1-0) | Perjeriu, debut în Liga a 3-a; Itu, tatăl și fiul, colegi în defensivă
-
Actualitateacum 18 ore
CRIMĂ în județul vecin: Un tânăr a ucis în bătaie un cioban și a fugit
-
Sportacum 16 ore
Industria Galda, victorie la Daia Română și prelungește suspansul în privința campioanei
-
Sportacum 18 ore
Sănătatea Cluj – CS Ocna Mureș 5-0 (3-0) | Iarăși eșec drastic pentru “Soda dragă”, în criză de 5 jocuri!
-
Actualitateacum 22 de ore
Majorarea salariilor cu 200 de lei, bani neimpozabili: Care sunt categoriile de angajați care nu pot beneficia
-
Sportacum 23 de ore
Liga a 4-a, etapa a 28-a: Olimpia Aiud – Inter Unirea 3-1, cu dublă P. Mărginean
-
Sportacum 24 de ore
Din nou eșec în Liga Națională de Rugby: CSM Bucovina Suceava – CSU Alba Iulia 33-14
-
Actualitateacum 17 ore
Școlile din România schimbă tablele clasice. Se renunță la cretă și burete
-
Actualitateacum 23 de ore
Beneficii pentru femeile cu mulţi copii sau trecute de 40 de ani: Anunțul ministrului Familiei, Gabriela Firea
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
FOTO VIDEO| Festivalul ”Fun to fly – Râpa Roşie”, locul din Alba în care pasionații de aeromodelism s-au întâlnit pentru 3 zile. „Oricine poate învăța să zboare”