Statistică: Peste 90% din cheltuielile românilor au fost alocate pentru consum și plata ”dărilor” către stat
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri, un procent de 93% din cheltuielile gospodăriilor au fost alocate pentru consum şi plata impozitelor şi contribuţiilor către stat, în primele trei luni ale acestui an, în condiţiile în care 63,9% din cheltuieli au fost direcţionate către consum şi 29,1% către achitarea taxelor.
„Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul I 2018, în medie, 34,3% din consumul gospodăriilor”, precizează sursa citată.
Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).
Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei, respectiv de doar 0,3%, menţionează INS.
În intervalul de referinţă, cheltuielile totale au fost, în medie, de 3.317 lei lunar/gospodărie, respectiv 1.270 lei/persoană şi au reprezentat 85,6% din nivelul veniturilor totale.
În acelaşi timp, veniturile totale ale populaţiei, medii lunare pe o gospodărie, au fost de 3.873 lei, şi 1.483 lei/persoană.
Veniturile băneşti au fost, în medie, de 3.505 lei lunar pe gospodărie (1.342 lei/persoană), iar veniturile în natură de 368 lei lunar pe gospodărie (141 lei/persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (64,6% din veniturile totale ale gospodăriilor).
La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (20,4%), veniturile din agricultură (1,5%), veniturile din activităţi neagricole independente (1,8%), cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (0,7%) precum şi veniturile în natură (9,5%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (8,2%).
INS notează că mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Hărțuirea unei ziariste de către PNL, semnalată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România
Hărțuirea unei ziariste de către PNL, semnalată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România Duminică noaptea, Departamentul de Stat al Statelor Unite, a publicat un raport privind situația drepturilor omului în România. „Ministerul de Externe” al SUA” a discutat despre relația dintre partidele de guvernământ din România și hărțuirea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 8 minute
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica