Rămâi conectat

Curier Județean

Stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul dual și profesional pentru anul școlar 2018-2019, în județul Alba

Publicat

în

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Alba a organizat, astăzi 15.11.2017, o ședință de lucru cu directorii unităților de învățământ profesional și tehnic. Principala temă a întâlnirii a fost analizarea centralizării solicitărilor de școlarizare în învățământul dual și profesional pentru anul școlar 2018-2019.

Managerii unităților de învățământ au fost îndrumați să facă propuneri de clase pentru învățământul dual si profesional ținând cont de cerințele de pe piața muncii, dar și de faptul că numărul elevilor este în scădere.

În Alba sunt 17 licee cu 26 clase de învățământ profesional, din care  5 de unități de învățământ care au 6,5 clase de învățământ dual, iar pentru anul școlar următor sunt propuneri noi și de la alte unități de învățământ, respectiv agenți economici.

Elit - Gustul Desăvârșit

Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic cu următoarele caracteristici specifice:

  1. a) este organizat la inițiativa operatorilor economici interesați, în calitate de potențiali angajatori și parteneri de practică;
    b) asigură oportunități sporite de educație și formare profesională pe baza unui contract de parteneriat și a unor contracte individuale de pregătire practică, prin pregătirea practică organizată în răspunderea principală a operatorilor economici;
    c) operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă la nivelul celei acordate din fonduri publice și alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor;
    d) asigură facilități fiscale pentru cheltuielile efectuate de operatorii economici pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului dual
    e) implicarea operatorilor economici în mecanismele decizionale la nivelul unității de învățământ partenere.

Prin completările la Codul fiscal introduse de OUG 84/2016 și potrivit reglementărilor legale din domeniul educaţiei naţionale, operatorii economici și elevii beneficiază de urmatoarele facilități fiscale:

Facilități fiscale pentru firme – deductibilitatea cheltuielilor:

  • agenții economici își pot deduce din venitul impozabil cheltuielile efectuate în baza contractelor încheiate cu unitățile de învățământ pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului profesional şi tehnic[1],[2]
  • agenții economici își recuperează din punct de vedere fiscal, prin deducerea amortizării, cheltuielile aferente cu mijloacele fixe și investițiile, efectuate în baza contractelor încheiate cu unitățile de învățământ, pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului profesional şi tehnic[3].
  • deductibilitatea cheltuielilor efectuate în baza contractelor încheiate cu unitățile de învățământ pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului profesional şi tehnic se aplică și în cazul activităților independente[4]

Facilități fiscale pentru elevi:

  • neimpozitarea burselor, premiilor şi altor drepturi sub formă de cazare, masă, transport, echipamente de lucru/protecţie şi altele asemenea primite de elevi pe parcursul învăţământului profesional şi tehnic, potrivit reglementărilor legale din domeniul educaţiei naţionale[5].

N.B. Categoriile de cheltuieli pentru operatorii economici, pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului profesional şi tehnic, pot fi[6]:

  1. a) cheltuieli cu organizarea procesului de învăţământ, şi anume; cheltuieli efectuate pentru elevi, precum: burse şi premii oferite elevilor, echipamente de lucru/protecţie, transport, masă, cazare pe parcursul pregătirii practice la operatorul economic, alte facilităţi oferite acestora, respectiv cheltuieli cu securitatea şi sănătatea în muncă şi analize medicale obligatorii (în funcţie de domeniul de activitate), cheltuieli pentru asigurări de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul pregătirii practice la operatorul economic etc., cheltuieli materiale pentru susţinerea activităţilor desfăşurate pe parcursul pregătirii practice la operatorul economic, reprezentând rechizite, cărţi de specialitate, auxiliare didactice, softuri educaţionale, costuri legate de evaluarea şi certificarea elevilor, materii prime şi materiale consumabile şi alte cheltuieli de acest tip, cheltuieli aferente achiziţiei, punerii în funcţiune şi exploatării mijloacelor fixe utilizate la operatorul economic pe parcursul pregătirii practice a elevilor, cheltuieli aferente salarizării şi pregătirii personalului propriu al operatorilor economici (tutori, formatori) pentru pregătirea practică a elevilor, cheltuieli aferente pregătirii şi sprijinirii cadrelor didactice din unitatea de învăţământ parteneră, precum şi sumele plătite direct cadrelor didactice în baza unor contracte încheiate în condiţiile legii cu operatorul sau operatorii economici pentru alte activităţi decât cele prevăzute în norma didactică;
  2. b) cheltuieli de investiţii în spaţii de învăţământ existente sau nou-edificate, precum şi în echipamente de natura mijloacelor fixe achiziţionate şi puse în funcţiune pentru a fi utilizate în vederea pregătirii elevilor realizate în unitatea de învăţământ.”

Pentru învățământul dual, operatorii economici interesați transmit, până la data de 17 noiembrie 2017, la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, solicitările de școlarizare în învățământul dual. Solicitările se transmit prin e-mail la adresele [email protected], respectiv www.isj.albanet.ro.

Pentru învățământul profesional, operatorii economici înaintează unităților de învățământ profesional și tehnic partenere, solicitările de școlarizare. În absența unui parteneriat tradițional al operatorului economic cu o unitate de învățământ profesional și tehnic, operatorul economic transmite solicitarea de școlarizare la Inspectoratul Școlar Județean Alba, prin e-mail la adresa www.isj.albanet.ro. sau la numărul de fax 0258817663.

Modelele de solicitare de școlarizare, calendarul etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2018-2019, lista calificărilor profesionale și documentele normative referitoare la organizarea și funcționarea învățământului dual și a învățământului profesional, se găsesc pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Alba, a declarat Marcela Dărămuș, inspector școlar general, Inspectoratul Școlar Județean Alba.

[1] V. alin. (9) introdus la art. 25  din Codul Fisca (CF) – pct. 7 din OUG 84/2016

[2] Art. 32, alin. (5) din LEN nr.1/2011, cu modificările și completările din OUG 81/2016 (pct. 5)

[3] V. lit. h) și lit. i) introduse la art. 28 alin. (3) din CF – pct. 8 din OUG 84/2016

[4] V. alin. 41) introdus la art. 68 din CF – pct. 12 din OUG 84/2016

[5] V. lit. o1) introdusă la art. 62 din CF – pct. 11 din OUG 84/2016

[6] Art. 102, alin. (3) din LEN nr.1/2011, cu modificările și completările din OUG 81/2016 (pct. 20)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Curier Județean

Jandarmii din Alba vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la evenimentele din weekend. Recomandări pentru participanți

Publicat

în

Jandarmii din Alba vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la evenimentele din weekend. Recomandări pentru participanți

În perioada 5-7 august 2022, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean “Avram Iancu” Alba vor acționa alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea și menținerea climatului de ordine și siguranță publică la manifestările care vor avea loc pe raza județului Alba.

Vor fi în atenție manifestări cultural-artistice, tradiționale și religioase precum : „Truk Tuning Art – TTA 2022” (paradă de camioane), zilnic începând cu ora 18.00, în Cetatea Alba Carolina; „Roșia Montană ALIVE” (festival de muzica, film și teatru), zilnic începând cu ora 15.00 în comuna Roșia Montană;

„Zilele Comunității Maghiare din Unirea” – în localitatea Unirea; „Descoperă Rowmania”, concurs de vâslit, începând cu ora 09.30, zona podului peste Mureș; „Poezii pe șase roți”, interval orar 16.00 – 22.00, Strada Muzeului din Cetatea Alba Carolina.

Elit - Gustul Desăvârșit

Jandarmeria Alba recomandă participanților la aceste manifestări să respecte măsurile dispuse de organizatori și forțele de ordine, să adopte un comportament civilizat, să nu se implice în conflicte de orice natură, iar dacă observă persoane care manifestă un comportament antisocial să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine publică.

Dacă vă aflați într-o situație dificilă sau dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale, solicitați ajutorul jandarmilor sibieni sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

Dotări noi pentru serviciul de administrare a domeniului public din Șibot: Licitația, lansată în SEAP

Publicat

în

Dotări noi pentru serviciul de administrare a domeniului public din Șibot: Licitația, lansată în SEAP

Primăria comunei Șibot a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru achiziționarea unui tractor dotat cu remorcă și mașină de tăiat tufișuri și gard viu.

Valoarea totală estimată a contractului este între 388.900 lei, fără TVA.

Comuna Șibot și-a propus pe termen scurt și mediu creșterea calității serviciilor furnizate către cetățeni fapt care implică printre multe acțiuni ți activități și dotarea serviciilor publice cu echipamente și utilaje specifice pentru gestionarea domeniului public al localităților. Prezenta achiziție reprezintă o etapă importantă spre creșterea calității serviciilor publice la nivelul comunei.

Elit - Gustul Desăvârșit

Achiziționarea unui tractor dotat cu remorcă și mașină de tăiat tufișuri și gard viu are loc în contextul dorinței comunei Șibot de a îmbunătății serviciile publice furnizate către cetățeni. Comuna Șibot nu deține în acest moment un utilaj performant care să poată fi folosit de serviciile publice în vederea unor activități și munci curente pentru administrarea și îmbunătățirea spațiilor publice.

De multe ori spațiile verzi din domeniul public rămân neamenajate corespunzător deoarece primăria nu deține utilaje capabile să actioneze rapid atunci când o nevoie este identificată. Achiziționarea tractorului și a echipamentelor specifice va duce la îmbunătățirea serviciilor publice prin asigurarea administrării optime a spațiului ce reprezintă domeniul public al comunei.

Prezenta achiziție se înscrie într-o inițiativă pe termen lung a comunei Șibot de a moderniza și de a eficientiza activitatea unității administrativ teritoriale. Pe viitor comuna are în obiective digitalizarea serviciilor publice și specializarea și instruirea permanentă a personalului aflat în slujba cetățeanului.

Produse solicitate

  • TRACTOR 1 BUC
  • REMORCĂ 1 BUC
  • MAȘINA DE TĂIAT TUFIȘURI ȘI GARD VIU RETROPURTATĂ 1 BUC


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

Firmă arsă la buzunare pentru ca nu a astupat gropile pe o stradă din Alba Iulia. Viceprimarul Popescu: „Cine greșește, plătește”

Publicat

în

Firmă arsă la buzunare pentru ca nu a astupat gropile pe o stradă din Alba Iulia. Viceprimarul Popescu: „Cine greșește, plătește”

O firmă a fost amendată în decembrie anul trecut de polițiștii locali din Alba Iulia pentru neîndeplinirea obligației de a readuce la stadiul inițial un drum pe care s-au efectuat lucrări.

„Firmele care nu respectă legea și care le provoacă albaiulienilor disconfort vor continua să fie amendate! Le reamintesc prestatorilor de utilități care derulează lucrări în municipiul Alba Iulia că au obligația de a lăsa drumurile la stadiul inițial. Mai pe românește, așa cum le-au găsit.

Azi, o instanță de fond a dat dreptate Primăriei municipiului în cazul unei amenzi de 20.000 de lei. Amenda a fost aplicată anul trecut unei firme de către Biroul Disciplina în Construcții, din cadrul Poliției Locale. Motivul: neîndeplinirea obligației de a readuce la stadiul inițial un drum pe care s-au efectuat lucrări.

Elit - Gustul Desăvârșit

La ora actuală, la nivelul municipiului, cu precădere în cartierul Cetate, există mai multe “șantiere” care au legătură cu utilitățile publice. Așadar, anunț executanții să respecte obligațiile care le revin.

Există o vorbă care spune că „Numai cine nu muncește nu greșește”. Eu o prefer, ca viceprimar, pe aceea că „Cine greșește, plătește”. Mai ales când vine vorba de lege și de albaiulieni”, a scris viceprimarul Emil Antoniu Popescu pe facebook.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare