Sprijin pentru crescătorii români de animale: Fonduri de peste un miliard de lei prin PNRR
Sprijin pentru crescătorii români de animale: Fonduri de peste un miliard de lei prin PNRR
Crescătorii de animale români vor primi un sprijin financiar pentru colectarea gunoiului de grajd, prin PNRR, după ce au fost alocați bani din fonduri europene pentru ajutorul fermierilor.
România are alocat un buget de 1,13 miliarde de lei, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru realizarea sistemelor integrate de colectare şi valorificare a gunoiului de grajd, a declarat, luni, la Iaşi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, aflat în vizită la o fermă zootehnică din comuna Vlădeni.
„Mă bucur să văd, în judeţul Iaşi, antreprenori dedicaţi şi preocupaţi de agricultura românească. Ferma pe care am vizitat-o este un exemplu de bune practici, unde calitatea se îmbină cu tradiţia. Sunt impresionat de managementul acestei societăţi care se angajează să asigure un climat sănătos pentru mediul înconjurător prin promovarea sustenabilităţii şi prevenirea poluării, mai ales prin reducerea consumului energetic, a deversărilor de apă, a emisiilor de gaze în aer, buna gestionare a deşeurilor. Vreau să amintesc, cu această ocazie, de bugetul pe care îi avem prin PNRR, 1,13 miliarde lei, pentru sistemele integrate de colectare şi valorificare a gunoiului de grajd. Îmi doresc să avem, într-un viitor cât mai apropiat, multe astfel de ferme şi societăţi care înţeleg că acesta este drumul spre un viitor verde, sănătos şi aici vreau să mulţumesc tuturor autorităţilor locale care au început deja să implementeze sistemele privind managementul deşeurilor”, a subliniat ministrul.
Potrivit unei postări a ministerului de resort, pe pagina oficială de Facebook, MMAP este foarte aproape de lansarea apelului de proiecte prin PNRR a sistemelor integrate de colectare şi valorificare a gunoiului de grajd.
Astfel, activităţile propuse prin viitoarele proiecte vor cuprinde acţiuni specifice destinate construirii de sisteme comunale integrate (platforme comunale, platforme individuale pentru fermierii mici şi mijlocii), precum şi activităţi de modernizare a sistemelor comunale integrate pentru comunităţile cu platforme comunale existente, în vederea reducerii emisiilor de amoniac şi a poluării cu nitraţi.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă Ziua de marți, 1 iulie 2025, s-a încheiat cu o veste extrem de tristă. Marele sportiv MIhai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă. „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât […]
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice Registrul Auto Român derulează o campanie de rechemare în service a 26 de mărci de autovehicule fabricate în perioada 1998-2019, care au probleme tehnice. Oficialii RAR atrag atenția că aceste probleme tehnice vor avea un impact major asupra sistemelor […]
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025 Prima zi a lunii iulie vine cu o serie de creșteri de prețuri care vor fi resimțite direct în bugetele familiilor. Odată cu încheierea mai multor măsuri de plafonare aplicate de stat, […]