Spre ştiinţa lui Csibi Barna, Laszlo Kover şi a altora de teapa lor: Avram Iancu a fost şi este eroul românilor, mereu pacificator cu maghiarii

Avram Iancu – mereu pacificator cu maghiarii, şi nicidecum „mare criminal de război”

Miercuri seara, privind ştirile la o televiziune naţională (RTV), mărturisesc că la un moment dat am rămas de-a dreptul stupefiat de cuvintele jignitoare, injurioase chiar, ce mi-a fost dat să-mi audă urechile (şi cred că tuturor românilor de bună credinţă ce au vizionat emisiunea de ştiri cu pricina li s-a întâmplat la fel) din gura de pe acum cunoscutului extremist maghiar Csibi Barna. Acesta fiind întrebat de către moderatoarea ştirilor de ce îi percepe pe români „ocupanţi”, a declarat că „trebuie să ştie toată lumea că Avram Iancu a fost un mare criminal de război şi că Ţinutul Secuiesc pentru el înseamnă acasă, iar românii dacă nu le convine ceva să plece…” Acest om (dacă se poate numi aşa!) cred că este bolnav rău cu capul! Era desigur înfierbântat după ce luase parte, alături de alţi circa 70 de extremişti unguri, la o aşa-zisă comemorare a Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920, data semnării) la Miercurea Ciuc şi unde, după cum scrie presa din zonă a purtat două pancarte, una inscripţionată cu mesajul „Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară” şi o alta pe care scria „Ocupanţi (colonişti), căraţi-vă!”. Moderatoarea i-a cerut să explice ceva mai concret ce vrea să spună, însă acesta pur şi simplu i-a închis telefonul în nas.
Acum, după toate cele întâmplate şi cu tentativa de aducere în ţară a rămăşiţelor poetului maghiar cu certe simpatii fasciste – Nyiro Jozsef, precum şi cu declaraţiile profund jignitoare făcute la adresa Guvernului României de către Kover Lazslo – preşedintele Parlamentului Ungariei, venit şi el neinvitat în România pentru a sprijini direct campania electorală a Partidului Civic Maghiar în lupta cu UDMR în alegerile locale de duminică, este foarte clar că extremismul maghiar revanşard a început din nou să dea tare pe afară.
În cele ce urmează nu doresc neapărat să mă mai refer la toate aceste întâmplări nefericite, adevărate blasfemii la adresa poporului român, şi nici la modul cum autorităţile române au gestionat aceste situaţii. Însă, ca fiu de moţi, născut şi crescut pe plaiurile Apusenilor, nu pot să nu-i răspund totuşi extremistului Csibi Barna în legătură cu afirmaţia profund jignitoare la adresa eroului nostru naţional, Avram Iancu, pe care l-a numit, fără pic de jenă, „mare criminal de război”! Acest lucru ţine foarte clar de încercarea de falsificare cu bună ştiinţă a evenimentelor istorice, ori, în ultimă instanţă, de necunoaşterea de către acesta a istoriei convieţuirii împreună de secole în spaţiul transilvan a românilor cu maghiarii, saşii şi secuii. Pentru a-l mai calma pe acest mare iredentist ungur şi pentru a-i mai lumina puţin mintea înceţoşată de ura viscerală împotriva poporului român, în sânul căruia s-a născut şi crescut (nu la Budapesta!), îi ofer câteva adevăruri istorice de netăgăduit.
În plus, îl întreb dacă ştie el oare că în aproape toate marile momente revoluţionare de la 1848 – 1849, în afara atacurilor cotropitoare mârşave ale lui Hatvani şi Kemeny Farcaş asupra Abrudului şi ale lui Vaşvari Pall (Paul) asupra Huedinului şi Mărişelului, că marele conducător al revoluţiei române din Transilvania li se adresa mereu maghiarilor cu apelativul “FRAŢI MAGHIARI”, spunând că “în aceste două patrii surori, maghiarul de azi şi viitor nu poate vorbi fără român, nici românul fără maghiar?” Nu, mai mult ca sigur că nu ştie. N-are de unde, pentru că aceste fapte şi lucruri se învaţă aplecându-te, cu mintea limpede, asupra cărţilor de istorie şi nu mărşăluind prin munţii Ciucului şi Harghitei cu “batalioane de luptători hortyşti”, în cadrul unor mişcări paramilitare iredentiste maghiare dornice de a reînvia Ţinutul Secuiesc autonom sau chipurile, de a recuceri Ardealul! Probabil el se crede eroul principal într-un film, de el închipuit, de acum aproape două secole, făcând parte din armata lui Kossuth…
Ei bine, l-aş sfătui să abandoneze pentru totdeauna asemenea îndeletnicire reprobabilă şi să încerce să înveţe, să-şi cunoască mai bine trecutul. În primul rând ar trebui să ştie că Revoluţia de la 1848 – 1849 din Transilvania a creat deopotrivă premisele redobândirii libertăţii şi a drepturilor cetăţeneşti atât de către iobagii români, cât şi de cei maghiari, saşi sau secui, Avram Iancu salutând deopotrivă şi revoluţia română şi pe cea maghiară. Numai că (şi acest lucru trebuie să-l ştie), în Transilvania acelor vremi, situaţia iobagilor români – faţă de situaţia iobagilor maghiari – a fost mult mai proastă şi disperată. Acest aspect este tratat pe larg într-o carte scrisă chiar de către un autor maghiar, Domokos Haraga Balasz, intitulată “Avram Iancu – roman istoric adaptat pentru film”, apărută în anul 1930, la Tipografia Deutscher Bote, Cluj, str. Baron L. Pop nr. 10 şi tradusă în româneşte de Dimitrie Iovănel. Iată ce spune, între altele, Domokos: “În Ardeal, unde populaţia românească formează majoritatea covârşitoare, românii au fost trataţi cu vitregia cea mai neumană de către stăpânirea maghiară. Situaţia lor a fost cu atât mai de plâns, cu cât nemeşii maghiari îi considerau iobagi de altă limbă şi credinţă drept sclavi şi străini şi tocmai din acest motiv îi urau şi mai mult, supunându-i torturilor cele mai grozave: iobagi încătuşaţi ca animalele în jug, cu trupuri zdrobite, cu sufletul torturat şi robit… erau supuşi la grele cazne de boieri maghiari alcoolici, cu sufletul bestial..” Scriitorul se simte îndreptăţit să pledeze pentru cauza românilor transilvăneni, considerând justă ridicarea lor la luptă, întrucât potrivit datelor statistice oficiale maghiare de dinaintea lui 1848: “Românii sunt în majoritate faţă de toţi ceilalţi locuitori – 1.350.000, faţă de 450.000 maghiari, 350.000 secui şi 200.000 de saşi, dar nu dispun de drepturi egale cu aceştia. Autorul vede în Avram Iancu pe “…eroul munţilor, dar şi pe omul nobil şi cu suflet bun, cu un patrimoniu sufletesc preţios. Este convins că l-au văzut la fel şi acele familii maghiare din anul 1848 a căror viaţă a salvat-o prin periclitarea propriei sale vieţi şi ai căror nepoţi nerecunoscători nu vor să ştie astăzi despre el nici măcar atât, că a vieţuit odinioară pe acest pământ trist, împletind firul unui vis frumos şi plin de speranţe…”
Aşadar, domnule Csibi Barna, şi alţii de teapa dumitale, trebuie să reţineţi spiritul pacifist permanent al lui Avram Iancu faţă de maghiari, secui sau saşi, precum şi faptul că a salvat numeroase familii maghiare (îndeosebi femei şi copii) chiar şi în timpul bătăliilor crâncene duse împotriva lui Hatvani sau Kemeny la Abrud, Cricău, Brad, Buceş, Blăjeni ş.a.m.d. şi că nu a fost nicidecum un criminal de război.
Şi pentru că în sceneta ta de tristă şi jalnică amintire pe care ai jucat-o anul trecut într-o piaţă din Miercurea Ciuc ai prezentat şi un fel de “liste cu ungurii ucişi în timpul Revoluţiei de la 1848 – 1849”, aş vrea să-ţi amintesc faptul că aceeaşi revoluţie a însemnat pentru poporul român mii de jertfe pe altarul libertăţii naţionale. Practic, în bătăliile de la Abrud, Mărişel, Cluj, Cricău, Uioara, Sălciua, Huedin, Călăţele, Iara, Ponor, Băişoara, Buceş, Blăjeni, precum şi în măcelul făcut de către generalul Bem şi-au pierdut viaţa peste 40.000 de români, iar peste 200 de sate româneşti au fost rase de pe suprafaţa pământului. Totodată, nu uităm atrocităţile inimaginabile săvârşite la Abrud de către Hatvani şi armata sa în primăvara anului 1849, când a tăiat, împuşcat în cap şi spânzurat sute de români (inclusiv femei şi copii), l-a împuşcat pe prefectul Abrudului, Petru Dobra în piaţa publică, iar pe prefectul Zarandului, Ion Buteanu, l-a legat în fiare de ţeava unui tun şi l-a târât aşa până la Brad, iar mai târziu l-a spânzurat. Memoria acestor tragice evenimente este încă vie, iar noi moţii, ca de altfel toţi românii, chiar dacă a venit timpul iertării şi reconcilierii, greu ni le vom putea şterge din memorie. Cu voia lui Dumnezeu, noi am avut şi avem puterea de a ierta, dar nu ne vom uita niciodată eroii.
Şi aş mai vrea să ştii, domnule “păpuşar” Csibi Barna, că astăzi suntem cu toţii, şi românii şi maghiarii împreună în Uniunea Europeană, şi nu mai suntem unii în armata lui Kossuth şi alţii în armata lui Iancu, în tranşee, gata de înfruntare. Aşadar, trezeşte-te la realitate şi respectă-ţi măcar conaţionalii tăi maghiari ce trăiesc pe aceste meleaguri în mod onest şi demn, în bună pace cu noi, românii, nu-i mai face, pentru Dumnezeu, de ruşine. Apropiindu-mă de final, aş vrea să-ţi mai aduc în memorie doar un episod din istoria revoluţiei, pe care maghiarii n-ar trebui să-l uite, ci să-l consemneze în paginile manualelor lor de istorie. Astfel, după pătrunderea armatelor imperiului ţarist de la Răsărit pe teritoriul Transilvaniei, însuşi Avram Iancu, mereu pacificator, la îndemnul şi al lui Nicolae Bălcescu, care avusese, pe 26 iulie 1849, o întâlnire cu Kossuth, a semnat, la Câmpeni, CONVENŢIA DE NEUTRALITATE cu guvernul maghiar, exprimându-şi regretul că “în împrejurările actuale nu putem să dezbatem cu FRAŢII MAGHIARI restabilirea păcii… Totuşi, pentru a vă dovedi sentimentele noastre frăţeşti pe care le nutrim faţă de armata maghiară, am hotărât să rămânem neutri în tot timpul acestor lupte, neatacând-o şi apărându-ne numai în cazul că am fi atacaţi”.
Din lipsă de spaţiu mă opresc acum doar la aceste câteva episoade istorice adevărate. Sper totuşi că atât tu cât şi alţi ultranaţionalişti maghiari înfierbântaţi, alias Kover Laszlo şi alţii să pricepeţi pentru totdeauna că moţii, ca de altfel toţi românii nu-şi vor uita niciodată eroii, şi nu vor lăsa pe nimeni nici de aici înainte să le tulbure acestora somnul de veci, terfelindu-le memoria istorică. Lăsaţi-i pe români şi pe toţi maghiarii de bună credinţă din această ţară să trăiască şi să convieţuiască în bună pace şi înţelegere, aşa cum au făcut-o de peste 70 de ani încoace.
Tinu MATEŞ

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---