Rămâi conectat

Ştirea zilei

Speranțe pentru albaiulienii ”loviți” de noua impozitare a clădirilor – Primarul Mircea Hava îi așteaptă în audiență și le promite soluții

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

La ședința Consiliului Local Alba Iulia, desfășurată astăzi, au fost prezente câteva persoane care și-au exprimat nemulțumirea și totodată au cerut ajutorul administrației locale pentru situația fără ieșire pe care a generat-o noua modalitate de calcul a impozitului pe clădiri.

Sedinta CL Alba IuliaEste vorba despre proprietari de imobile închiriate la firme, care, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Fiscal, și-au dat seama că vor avea de plătit impozite imense, de sute de milioane de lei vechi, bani pe care nici vorbă să-i poată încasa din chiriile percepute.

Aceștia au contracarat explicația că ”așa cere legea” prin exemplele existente în alte orașe mari din apropiere, cum ar fi Clujul sau Sibiul, unde impozitele celor aflați în aceeași situație sunt mult mai mici. Explicația este că legea permite administrației locale să aplice o cota de impozitare cuprinsă între 0,2% şi 1,3%, mergând până la 2% în cazul clădirilor nereevaluate în ultimii cinci ani, iar în Alba Iulia s-a optat pentru coeficientul maxim.

Sensibil la solicitările albaiulienilor (mai ales că ne aflăm într-o perioadă în care vocea cetățeanului trebuie ascultată mai atent, că doar vin niște alegeri), primarul Mircea Hava a admis că sumele sunt foarte mari și că trebuie căutată o rezolvare. În consecință, i-a invitat pe nemulțumiți la o întâlnire – ”în orice zi de miercuri încolo” – pentru discuții, propuneri și soluții, astfel încât să nu sufere prea tare nici buzunarul cetățeanului proprietar, dar nici bugetul municipiului.

Până una-alta, bugetul pe 2016 a fost aprobat luându-se în considerare veniturile din impozitele-gigant, calculate potrivit legii, deci pentru orice modificare este nevoie să se revină cu un proiect de hotărâre special, referitor la taxe și impozite.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud

Ziarul Unirea

Publicat

în

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea