Rămâi conectat

Actualitate

Şova: Licitaţiile pentru 10 tronsoane de autostrada (995 km) încep în noiembrie-decembrie. Până în 2020 vom avea peste 2.400 km

Dragoş Suciu

Publicat

în

autostradaMinistrul Transporturilor Dan Şova s-a arătat optimist la Alba Iulia, în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi şi îşi menţine afirmaţia conform căreia, până în 2020, România va avea peste 2.400 de kilometri de autostradă deoarece este un program foarte simplu de urmărit, și din punct de vedere al finanțării, și din punct de vedere al programării.

Ministrul a mai spus că speră ca în noiembrie-decembrie să înceapă licitațiile de lucrări pentru cele zece tronsoane de autostradă, care au o lungime totală de 995 de kilometri. „Cei 995 de kilometri fac parte dintr-un memorandum care a fost votat în Guvern acum o lună privind strategia de absorbție a fondurilor europene pe fond de coeziune pentru rețea principală de autostrăzi 2007—2013 și 2014—2020. În total sunt 1.795 de kilometri, care vor fi realizați numai cu bani europeni, respectiv din Fondul de Coeziune rămas pe 2007-2013”, a spus Dan Şova, in 1 Mai, la Alba Iulia.

Acesta a precizat că a publicat în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP) anunțurile de participare în vederea realizării studiilor de fezabilitate. Termenul de depunere a ofertelor privind realizarea studiilor de fezabilitate pentru cele zece tronsoane este de 43 de zile, din data de 1 Mai. „O să le judecăm mai repede de 50 de zile și apoi vor avea patru luni de realizare. Cum se termină, le prezentăm la Comisia Europeană. Nu cred că vor fi probleme cu privire la admiterea lor și vom începe licitațiile de lucrări, sper eu, undeva în noiembrie — decembrie anul acesta”, a continuat Şova.

Tronsoanele de autostradă avute în vedere sunt: Craiova-Calafat (83 km), Ploiești-Buzău (75 km), Buzău-Focșani (67 km), București-Alexandria (85 km), Bacău-Pașcani (95 km), Brașov-Bacău (170 km), Focșani-Bacău (120 km), Pașcani-Siret (100 km), Alexandria-Craiova (140 km) și București-Giurgiu (60 km).

Potrivit autorităţilor, în 2014 ar urma să fie deschişi circulaţiei doar 60 de kilometri de autostradă, aproape jumătate faţă de 2013 când au fost inauguraţi puţin peste 100 de kilometri.

Foto arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea