Rămâi conectat

Politică Administrație

Sorin Bumb, PNL Alba: ”Când vorbim de cei 2% din impozitul pe venit, PSD e singurul care fură!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Modalitatea în care PSD înțelege să strângă bani pentru acoperirea haosului fiscal, pe care chiar el l-a creat, a depășit orice închipuire. Noua țintă au devenit ONG-urile, pe care PSD le văduvește acum cei 2% donați de români, din impozitele lor, prin realizarea unei proceduri infernale de transfer a acestor bani.

Dacă până acum era suficientă depunerea de către ONG în numele contribuabilului a declarației 230, privind redirecționarea a 2% din impozitul pe venit, Ministerul Finanțelor nu mai acceptă această procedură și solicită fie depunerea personală a declarației de către contribuabil, fie depunerea ei de către ONG, după obținerea unei procuri notariale din partea contribuabilului, fie depunerea electronică.

Desigur, depunerea electronică ar fi de dorit, tocmai pentru a elimina cozile și birocrația. Ea presupune, însă, un drum la Finanțe pentru activarea contului, cunoștințe elementare de utilizare a calculatorului și acces la un calculator conectat la internet. Ca să nu mai vorbim de faptul că site-ul ANAF nu este optimizat pentru mobil, iar aplicația de mobil a ANAF nu permite decât citirea de mesaje. Și asta, în condițiile în care toate studiile de specialitate arată că numărul celor care accesează internetul în România de pe un dispozitiv mobil l-a depășit de mult pe al celor care folosesc un calculator… Dar la noi, softurile pentru aplicații publice le fac Ghiță și compania…

Rămâne, așadar, marea masă a celor care ar vrea să redirecționeze 2%, dar nu o pot face electronic. Ei nu au de ales decât să stea la coadă la finanțe sau la coadă la notar, unde mai trebuie să plătească și o taxă pentru acea procură. Așa că, cea mai mare parte a lor, probabil vor renunța să mai redirecționeze 2% din venit către ONG-uri. Iar aici, Ministerul Finanțelor deja își freacă mâinile de bucurie și numără banii ce rămân în buget, pentru că exact acesta a fost gândul PSD când a schimbat procedura de depunere, nicidecum pretinsele fraude… Să fim serioși, fraude mult mai importante se produc în cazul TVA , dar de acelea nu mai zice nimeni nimic…

Iată deci un exemplu tipic de gândire cu premeditare al PSD, prin care acesta mai jupoaie niște bani de la contribuabili și îi duce la bugetul central, din București, în loc să îi lase la bugetele locale, unde oameni
cu idei și inițiativă fac numeroase fapte bune.

În comunitatea din care vin eu, în județul Alba, sunt numeroase exemple pozitive, de proiecte susținute de banii proveniți din acești 2%. Fie că vorbim de construirea Centrului Maria Beatrice, destinat tratamentului copiilor cu grave probleme de sănătate, sau de numeroasele acțiuni sociale realizate de Asociația Filantropia Ortodoxă, ori ne referim la sumele redirecționate către adăposturile destinate animalelor fără stăpân, banii din 2% n-au fost furați de nimeni, ci au făcut mult bine comunității locale și au creat un sentiment de apartenență și comuniune între oameni.

Iată, deci, domnilor guvernanți PSD, că voi sunteți, de fapt, singurii care furați acești 2%, luându-i din comunitățile locale care au nevoie de ei.

Deputat PNL de Alba, Sorin Ioan BUMB


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO: Parcul din fața primăriei din Gârbova a fost finalizat: Spațiu de recreere și relaxare pentru cetățenii din comună

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Parcul din fața primăriei din Gârbova a fost finalizat: Spațiu de recreere și relaxare pentru cetățenii din comună Cetățenii din comuna Gârbova se pot bucura de un nou parc, situat în fața primăriei. Loc de relaxare și recreere, atât pentru tineri cât și pentru vârstnici sau turiști. „Amenajarea parcului din localitatea Gârbova a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea