Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Sorin Bumb: Micii producători locali trebuie să aibă întâietate în faţa produselor chimizate din Olanda sau Turcia!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Colegiul Aiud – Ocna Mureş – Târnava Mică este un loc cu oameni inimoşi şi harnici, dintre care mulţi se ocupă, de generaţii întregi, de cultivarea legumelor, de producerea materialului săditor pentru pomi şi trandafiri sau de cultivarea viţei de vie. Este trist însă că această veche ocupaţie a devenit doar un mijloc de subzistenţă în loc să fie o afacere profitabilă, pe măsura preţuirii muncii care este investită în ea.
Cât timp am fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba, am sprijinit producătorii din această zonă prin acţiunile realizate de cea mai importantă instituţie a judeţului pentru promovarea micilor fermieri. Fie că este vorba de Piaţa Volantă din Alba Iulia, organizată în fiecare zi de vineri, în care am avut grijă să-şi găsească locul doar adevăraţii producători, fără intermediari, fie că este vorba de evenimente de promovare precum Târgul Apulum Agraria sau Festivalul Rozelor, ori de vizite de studiu rea­lizate la ferme din alte judeţe şi chiar din străinătate, mereu am încercat să fiu alături de micii producători din zonă şi să îi ajut în dezvoltarea micilor lor afaceri.
Acum, voi duce mai departe acest ajutor, promovând, ca viitor deputat, un set de măsuri adecvate necesităţilor lor. Micii noştri producători au nevoie de depozite frigorifice în care să-şi poată păstra marfa şi au nevoie de o valorificare înaltă a acestei mărfi de bună calitate, prin transformarea ei în conserve sau sucuri ce aduc profit mult mai bun decât vinderea ca materie primă.
Micii noştri producători au nevoie de o Bursă a legumelor, aici în zona noastră, care să le permită să-şi vândă recolta la preţuri corecte.
Voi lupta pentru realizarea unui cadru legislativ care să acorde facilităţi producătorilor locali, care produc marfă de bună calitate, după cunoştinţe din bătrâni, în faţa producătorilor industriali. Populaţia are nevoie de hrană sănătoasă nu de legume mutante, pline de chimicale!
Trebuie realizate circuite scurte în care producătorii de legume şi fructe locali să aibă întâietate în faţa celor din alte zone. Aprovizionarea cantinelor, a creşelor, a spitalelor, trebuie să se facă valorizând produsele locale de calitate, nu aducând produse îndoielnice de la sute de kilometri depărtare, uneori coapte pe drum, în camioane. Gândiţi-vă cât costă doar transportul tonelor de legume folosite într-un astfel de sistem, ca să nu mai vorbim de poluarea pe care o fac camioanele ce transportă marfa!
Producătorii locali trebuie să aibă întâietate în faţa roşiilor chimizate de Olanda, a ardeilor de plastic din Turcia sau a castraveţilor din Grecia! Ei trebuie să-şi poată valorifica producţia la un preţ cinstit, iar populaţia trebuie să beneficieze de o hrană sănătoasă şi proaspătă! Dacă în sistem privat restaurantele pot folosi produsele locale, mai ieftine şi mai bune, acest lucru trebuie să fie posibil şi la nivelul instituţiilor de stat, fie că vorbim de spitale, creşe sau penitenciare.
Micii producători trebuie să aibă şansa de a-şi vinde produsele şi în marile magazine, pentru ca oferta către populaţie să fie cât mai bogată. Nu e normal ca centrele comerciale să vândă, în mijlocul toamnei, în plin sezon, legume şi fructe importate, în timp ce agricultorii noştri se uită cum li se strică recolta. În toamna aceasta raioanele de legume-fructe ale marilor magazine din Alba arătau ca o carte de geografie, cu vinete din Turcia, ardei din Grecia, prune din Africa de Sud sau ceapă din Polonia.
La fel cum statul a susţinut industria de construcţii prin lansarea programului „Prima casă” el poate susţine şi micii agricultori prin lansarea unui program „Primul depozit fri­gorific”, prin crearea unui sistem de credite performante pentru agricultură, prin ajutoare pentru irigaţii, sau prin extinderea programului „Rabla” şi la utilajele agricole. Astfel vom putea genera dezvoltare durabilă şi se va putea obţine profit dintr-o îndeletnicire pe care aceşti oameni o practică cu drag, de generaţii.
La fel, când vine vorba de industria din acest colegiu, ne gândim cu toţii la industria sării care a făcut cinste Ocnei Mureş de sute de ani, practic aşezând această localitate pe harta lumii, încă din epoca romană.
Resurse există încă foarte multe la Ocna Mureş şi acum, există şi voinţă! Alături de primarul Silviu Vinţeler din Ocna Mureş voi lupta pentru finalizarea investiţiilor de la salină, pentru realizarea noii instalaţii de recristalizare (evaporată), mai ales că cererea pe piaţă este tot mai mare.
De asemenea, ocnamureşenii trebuie să-şi redobândească spitalul. Voi continua lupta pe care am început-o încă de acum doi ani pentru ca acest obiectiv să se îndeplinească şi la Ocna Mureş să se deschidă un centru multifuncţional cu patru secţii: pediatre, ginecologie, chirurgie şi interne.
Împreună vom reînvia Băile Sărate, creând astfel încă un pol de dezvoltare economică pentru zona Aiud-Ocna Mureş. Putem şi trebuie să facem împreună acest lucru; să readucem vremurile de odinioară cu turişti, cu oameni la tratament, cu viaţă culturală şi sportivă activă la toate nivelurile. Pentru că Băile Sărate au fost inima acestei zone.
Dragii mei, pentru mine toate aceste lucruri contează! Eu candidez în acest colegiu pentru semenii mei, pentru oamenii pe care îi cunosc. De mai bine de patru ani lucrez pentru această zonă şi acum vreau să-mi continui munca din Parlament pentru oamenii alături de care am crescut şi m-am format, pentru locurile din care mă trag.
Sunt sigur că pe 9 decembrie veţi fi cu inima alături de mine şi veţi vota pentru un om de-al locului!
Sorin Ioan BUMB,
candidatul ARD pentru
Camera Deputaţilor, Colegiul Aiud-Ocna Mureş – Târnava Mică


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea