Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Sorin Bumb, deputat PNL de Alba: ”În 26 mai, alegem viitorul european al României!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În ultimii doi ani politica guvernamentală s-a îndepărtat total de români și unicul său scop a fost acela de a opri orice demers corect în justiție, care ar fi avut ca efect pedepsirea celor de la vârful PSD pentru faptele comise.

PSD nu s-a dat înapoi de la nimic și a apelat la tot felul de tertipuri, cum mai vezi doar prin „democrațiile” din Orientul Mijlociu sau din America Latină. Modificări de legi făcute noaptea, ordonanțate de urgență date în secret, numiri de marionete în funcții, doar pentru a clădi un zid împrejurul partidului, care să-i apere pe corupți și pe infractori de justiție.

Nimic nu i-a interesat pe cei de la guvernare și nimic nu i-a abătut de la planul lor. Au mers până acolo încât, prin modificarea pe genunchi a legilor justiției, au eliberat peste 16.000 de deținuți din închisori, înainte de termen, doar ca să creeze o serie de avantaje pentru oamenii lor. Nu a contat că deținuții, odată ajunși în libertate, au început iar să fure, să dea în cap, să violeze, una dintre aceste drame petrecându-se chiar la Alba Iulia, unde, o tânără nevinovată a fost atacată cu sălbăticie de un deținut proaspăt eliberat în „promoția Tudorel Toader”.

În paralel cu lupta împotriva justiției, PSD a început să promoveze un discurs anti-european, spunându-ne că Europa ne obligă să lăsăm pușcăriași în libertate, Europa ne obligă să aducem refugiați, Europa ne obligă să omorâm porcii bolnavi de pestă. O grămadă de minciuni aruncate de PSD doar ca să mascheze propria lipsă de responsabilitate, propria incompetență și mai ales lipsa totală de interes față de români și de problemele lor.

Alegerile pentru Parlamentul European, ce au loc în duminica de 26 mai, reprezintă momentul în care vom opri aceast dezastru abătut asupra României, numit PSD! De aceea, alegerile europene din acest an și Referendumul pe tema justiției sunt la fel de importante pentru viitorul fiecăruia dintre noi ca și alegerile pentru Primar sau pentru Parlamentul național.

Ați văzut cu toții că singura șansă reală de dezvoltare a României o reprezintă fondurile europene. Alba Iulia, condusă de Mircea Hava, este cel mai bun exemplu de dezvoltare cu fonduri europene. Acum însă, din cauza incompetenței PSD și a luptei sale contra justiției și contra Uniunii Europene, accesul României la aceste fonduri este pus sub semnul întrebării. Ați văzut recent că România pierdut deja 80 de milioane de euro din subvențiile de la APIA, iar cei din Guvern habar nu au ce se întâmplă și doar dau vina unii pe alții!

Trebuie să oprim acest dezastru și de aceea trebuie să trimitem la Bruxelles oameni cunoscuți și apreciați, oameni competenți, care au performat în comunitățile lor, mai ales că, următorul mandat al Parlamentului European va fi mandatul în care se vor pune bazele unei noi Uniuni Europene.

Trebuie să oprim abuzurile PSD prin care o mână de oameni să modifice legile justiției prin ordonanțe de urgență date noaptea, după cum au chef și să golească pușcăriile când au chef! Putem face acest lucru în data de 26 mai, participând la votul pentru alegerile europene și la referendumul pe tema justiției!

PNL dorește o Românie europeană, o Românie justă, dreaptă, o societate curată în care cinstea, munca și respectul să fie cărămizile pe care se clădește totul. De aceea PNL susține referendumul inițiat de președintele Klaus Iohannis pe tema justiției.

Diferența dintre cei care fac și cei care promit este clară ca lumina zilei și se poate vedea de către oricine prăpastia dintre promisiunile și realizările PSD: este cel mai bine vizibilă în rata la creditele românilor și în prețul motorinei, benzinei, gazelor și curentului electric.

În timp ce PNL a pus administrațiile locale pe primul rând și a performat în toate comunitățile pe care le administrează, PSD l-a pus pe Dragnea pe primul loc și a performat doar la atacarea justiției. În timp ce PNL a făcute drumuri, alimentări cu apă, canalizări, școli și spitale, PSD a crescut inflația și a dus Euro la un maxim istoric.

Pe 26 mai, votați PNL, votați DA la referendumul pe tema justiției. Alba în primul rând, România în primul rând!

Deputat PNL de Alba Sorin Ioan BUMB


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Mircea Hava: Era momentul și cazul să recunoaștem și să admitem: agricultorii și fermierii Uniunii, cu atât mai mult cei din România, aveau nevoie să fie încadrați într-o formă corectă și limpede a legislației.

Unirea Ziarul

Publicat

în

Mircea Hava: Era momentul și cazul să recunoaștem și să admitem: agricultorii și fermierii Uniunii, cu atât mai mult cei din România, aveau nevoie să fie încadrați într-o formă corectă și limpede a legislației. Grupul PPE, cea mai mare familie politică din Parlamentul European, salută simplificarea și relaxarea normelor Politicii Agricole Comune, ca urmare a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea