Rămâi conectat

Politică Administrație

Sorin Bumb: Agenții economici și instituțiile se pot racorda gratuit la rețeaua electrică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sorin Bumb: Agenții economici și instituțiile se pot racorda gratuit la rețeaua electrică

A intrat în vigoare Ordinul ANRE nr. 183/2020, ce pune în aplicare modificările legislative pe care le-am adus Legii energiei electrice și gazelor naturale. Astfel, se dă undă verde racordării la rețelele electrice de interes public, fără plata prealabilă a unor taxe, a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali non-casnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri.

Actul normativ a fost intens dezbătut și a parcurs un traseu complicat până la adoptare, tocmai din cauză că vizează modificări importante într-un domeniu de maxim interes. Cele mai importante modificări ale acestei legi au fost adoptate în Comisia de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, unde am introdus acele prevederi care vin direct în sprijinul mediului de afaceri, în special al micilor afaceri, care erau cel mai puternic afectate de taxele exorbitante percepute până acum de distribuitorii de energie electrică. În această Comisie, după îndelungi dezbateri, s-au adoptat 190 de amendamente, care fac posibilă acum aplicarea legii într-o formă mult mai avantajoasă pentru consumatori.

Pentru a impulsiona dezvoltarea economică, în special în mediul rural și în comunitățile mici, unde infrastructura este deficitară, am aplicat aceeași formulă ca în cazul racordării la rețeaua de gaz. Astfel, racordarea consumatorilor non-casnici la rețeaua electrică de distribuție se va face pe cheltuiala Operatorului de Distribuție, cheltuielile urmând a fi recunoscute și recuperate din tariful de distribuție. Deocamdată, această procedură se aplică în relațiile dintre operatorul de distribuție concesionar și utilizatorii de tip clienți finali non-casnici. În viitor ea se va aplica și utilizatorilor casnici, un alt set de proceduri și reguli fiind în procedură de dezbatere în Parlament, urmând să meargă la votul final.

Pentru prezenta procedură există câteva condiții care trebuiesc îndeplinite de solicitanți, cele mai importante fiind:

– menținerea, pentru cel puțin 5 ani, a activității pentru care se solicită alimentarea cu energie electrică

– obținerea acordurilor proprietarilor de terenuri, în cazul in care este necesar ca racordul să traverseze proprietăți private

– finalizarea instalației electrice interioare a obiectivului ce trebuie alimentat înainte de semnarea contractului de execuție pentru racordul electric.

Ordinul se aplică utilizatorilor care au depus cereri de racordare la operatorii de distribuție concesionari după data de 30.07.2020 și pentru care nu s-au încheiat contracte de racordare.

În decursul anului viitor vor fi adoptate prevederi similare și pentru consumatorii casnici de energie electrică, fiind eliminată plata taxelor de branșare și în cazul lor.

Sorin Ioan BUMB,

Președintele Comisiei de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților

Deputat de Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

USR Mirăslău: Tünde-Renata Giurgiu, o viziune de succes pentru Primăria Mirăslău!

Unirea Ziarul

Publicat

în

USR Mirăslău: Tünde-Renata Giurgiu, o viziune de succes pentru Primăria Mirăslău! USR Mirăslău are plăcerea de a anunța candidatura, pentru funcția de primar al comunei Mirăslău, a președintei filialei USR, Tünde-Renata Giurgiu. Aleasă cu o majoritate covârșitoare de voturi, în cadrul Adunării Generale a filialei, Renata este candidatul ideal, având o viziune clară și inovatoare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea