Societatea civilă albaiuliană e scârbită de politicieni şi de politicianism!
Temperatura vieţii noastre politice a ajuns la un prag critic, cu toată intervenţia Europei. Seară de seară, pe la mai toate televiziunile, sunt organizate dezbateri cu argumente „pro” şi „contra” Puterii sau Opoziţiei, dar ideile exprimate sunt, în general, ale unor personaje angajate politic sau aflate în solda vreunui partid. Nu am văzut până acum să se ceară opinia unora care nu au niciun fel de angajament, deci celor ce aparţin societăţii civile, apolitice. Am realizat noi un astfel de calup de micro-interviuri, pe care vă invităm să-l citiţi în ediţia tipărită de mâine, a cotidianului nostru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 IULIE 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 IULIE 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 6 iulie 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]