Sistemul sanitar în metastază: Spitale închise, buget redus cu 8 la sută la Casa de Asigurări de Sănătate Alba
După ce s-a pus lacătul pe cele trei spitale din Baia de Arieş, Ocna Mureş şi Zlatna, bugetul alocat Casei de Asigurări de Sănătate Alba (CAS) a fost redus cu 8 procente. Astfel, începând cu această lună în visteria instituţiei vor intra, lunar, cu 7 miliarde de lei vechi mai puţin. Banii pe care îi primeşte CAS Alba au fost calculaţi de la Bucureşti în baza Ordinului 277 din 31 martie 2011 publicat în Monitorul Oficial 250 din 8 aprilie 2011, adică ţinându-se cont de reducerea numărului de paturi. În Alba numărul de paturi din unităţile sanitare a fost redus cu 348, de la 2.263 câte erau în 2010, la 1.915 pentru acest an. Un număr de 195 de paturi au fost tăiate în urma închiderii celor trei spitale, restul de 153 de la restul unităţilor. Aşadar bugetul redus al Casei de Asigurări de Sănătate Alba este folosit pentru încheierea de contracte prestări servicii cu unităţile sanitare rămase în picioare în baza celor 1.915 paturi. Problema e că paturile au fost ciuntite, banii au fost reduşi, însă personalul a crescut în spitalele care funcţionează şi asta în urma redistribuirii angajaţilor unităţilor închise… Acest lucru duce automat la creşterea cheltuielilor de personal pentru spitalele care i-au acceptat pe „refugiaţi”. Aşa cum ne-a precizat ec. Gheorghe Ştef, preşedinte – director general al CAS Alba (foto), în atari condiţii, efortul financiar al instituţiei pe care o conduce este mult mai mare.
lPentru lunile aprilie şi mai CAS Alba are alocat 160 de miliarde lei vechi
Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate va intra în vigoare începând cu data de 1 iunie 2011. Până atunci, Casa de Asigurări de Sănătate Alba va încheia cu unităţile sanitare din judeţ acte adiţionale la contractele de anul trecut, pentru lunile aprilie şi mai CAS Alba are alocat în acest sens un buget provizoriu de 160 de miliarde de lei vechi. Aşa cum am precizat anterior aceşti bani trebuie drămuiţi ţinând cont de creşterea numărului personalului încadrat şi ca atare a cheltuielilor lunare ale spitalelor. De exemplu, conform informaţiilor primite de la CAS Alba, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, în urma redistribuirii, pe lună, cheltuielile cu personalul au crescut cu 2 miliarde de lei vechi, aici fiind acceptate şi încadrate până în prezent un număr de 66 de persoane, foşti angajaţi ai celor trei spitale închise.
Ministerul Sănătăţii vrea să crească calitatea actului medical, vrea să facă loc în sistem tuturor angajaţilor din unităţile sanitare închise, vrea să mulţumească pacienţii, dar toate astea cu bani mai puţini. Greu domnule, greu… (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri Marea majoritate a părinților care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 […]
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]