Cultură Educație
Sistemele de supraveghere performante ţin hoţii la distanţă
La sediul IPJ Alba, a fost lansată campania de prevenire a furturilor din locuinţe „Un plus de siguranţă”, derulată de Poliţia Română în colaborare cu Asociaţia Română pentru Tehnică de Securitate (ARTS). Doru Enăşel, reprezentant al ARTS, a insistat asupra faptului că la ora actuală, în România, există foarte multe firme „de securitate” care nu prezintă nicio garanţie nici vizavi de secretul informaţilor primite de la beneficiari, privind obiectivul protejat, nici referitor la calitatea lucrărilor şi a aparaturii instalate. „Instalaţiile trebuie neapărat să fie certificate conform standardelor UE” a spus Enăşel. Faptul că de pe înregistrările camerelor video montate la unii beneficiari nu poate fi zărit în nici un fel chipul hoţilor se datorează tot scăpărilor legii. „Legea care obligă firmele sau cetăţenii să-şi protejeze bunurile nu prevede şi standarde minime de calitate a aparaturii de supraveghere” a precizat comisarul Traian Ursaleş, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Alba. În consecinţă, oamenii îşi montează sisteme de supraveghere ieftine, proaste sau necertificate, numai aşa, ca să se încadreze în prevederile legii şi să nu fie sancţionaţi de poliţie. Dar atunci când, din nefericire, devin ţinta hoţilor, sistemele lor de alarmare şi supraveghere devin absolut inutile. În concluzie, în faţa hoţilor români „calificaţi” în Uniunea Europeană, doar un sistem de alarmare şi supraveghere certificat cu însemnele „CE”, probabil că va face faţă.
Campania de informare a cetăţenilor cu privire la modalităţile de protejare a locuinţelor se va desfăşura în paralel în municipiile Alba Iulia, Sebeş, Aiud şi Blaj.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA

Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
Luni, 24 ianuarie 2022, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba propune publicului un program dedicat Unirii Principatelor Române, care poate fi urmărit online, pe pagina de socializare a instituției, începând cu ora 09.00.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Pornind de la simbolistica evenimentului rămas în istorie și sub numele de Mica Unire, documentat în colecțiile bibliotecii de Ana Maria Pienar, bibliograful instituției, echipa bibliotecii a pregătit diverse momente și materiale, care vor fi postate pe tot parcursul zilei.
Recomandări de carte pentru copii și adulți, expoziții tematice, lecturi și prezentări video, informații inedite despre evenimentul care a contribuit la realizarea statului național unitar român, dar și incursiuni în memoria culturală a românilor, oferite de prof. Daniela Floroian, prin intermediul unor tablouri și fotografii celebre ce ilustrează atât portul popular la 24 ianuarie 1859, cât și hora la români, Hora Unirii, toate se regăsesc în programul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Dincolo de oferta online, vă așteptăm să ne treceți pragul și să descoperiți numeroasele titluri dedicate primului domnitor al Principatelor Unite, volume în care puteți găsi atât corespondențe, acte, scrisori și documente, cât și legende și mărturii despre Alexandru Ioan Cuza și Mica Unire.
Activitățile sunt organizate de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și se derulează în cadrul proiectului 4.7 Zile Speciale.
Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
Un episod special al seriei permanente „Istoria României într-un obiect”, dedicat uneia dintre cele mai cunoscute lucrări de artă asociate acestui important moment istoric, „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, va fi lansat la ICR New York pe 24 ianuarie.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Luni, începând cu ora 21.00, ora României, pe canalele de social media ale Institutului (Facebook, Instagram, YouTube) va avea loc premiera mini-documentarului „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, care va explica publicului american circumstanţele unirii Moldovei şi Ţării Româneşti pornind de la viziunea plastică a unuia dintre întemeietorii picturii româneşti moderne.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (MNIR), textul şi prezentarea video aparţinându-i specialistei MNIR, dr. Cristina Păiuşan-Nuică. Conceptul filmului este semnat de Bogdan Opreanu.
Tabloul „Proclamarea Unirii Principatelor” surprinde momentul în care, la Bucureşti, în sala Adunării Elective, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Ţării Româneşti după ce, în prealabil, avusese loc alegerea sa în fruntea Moldovei. Potrivit Cristinei Păiuşan-Nuică, „Proclamarea Unirii Principatelor, capodoperă din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi simbol al naţiunii române, poate fi asemănat, ca importanţă istorică şi tehnică de a surprinde tensiunea momentului, cu lucrarea lui John Trumbull Declaration of Independence, păstrată în rotonda Capitoliului, tablou-simbol al naţiunii americane”.
Una dintre seriile cel mai bine primite ale programului nostru, „The History of Romania in One Object”/ „Istoria României într-un obiect” a fost lansată în luna mai a anului 2020 şi derulată în parteneriat cu câteva mari muzee româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul de Istorie a Moldovei din Iaşi, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Prin intermediul acestui proiect au fost prezentate până acum nu mai puţin 38 de exponate, artefacte şi vestigii reprezentative pentru istoria ţării noastre.
sursa: news.ro
Cultură Educație
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Oficialii de la Ministerul Educației au publicat programa pentru examenul de Bacalaureat din acest an.
Citește și: CALENDAR BACALAUREAT 2022: Programul probelor pentru sesiunile din VARĂ și din TOAMNĂ
Reprezentanții Ministerului Educației au publicat noile programe pentru examenul de Bacalaureat 2022, care sunt, în mare măsură cele ce au fost aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021.
Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de acum doi ani, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMA LA MATEMATICĂ LA BACALAUREATUL 2022
Citește și: ADMITERE la colegiile militare 2022: CALENDARUL probelor birourile de RECRUTARE. La Colegiul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia, 120 de posturi sunt scoase la CONCURS
Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Perioada de înscriere pentru sesiunea de vară începe din 23 mai. În perioada 20-23 iunie sunt probele scrise, iar afișarea primelor rezultate va avea loc pe 27 iunie.
-
Actualitateacum 23 de ore
Vârsta de pensionare la femei va fi majorată. Ministrul Muncii: „Este un lucru asumat prin PNRR”
-
Sportacum 17 ore
Liga a 4-a: Industria Galda, cea mai bună echipă din retur, cu 13 meciuri imbatabile! Performanța, victorie-spectacol
-
Actualitateacum 16 ore
FOTO| Studenții Facultății de Istorie și Filologie ai UAB s-au bucurat de succes la Noaptea Muzeelor 2022: Au atras privirile albaiulienilor și turiștilor, îmbrăcați în diverse veșminte istorice
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
16 mai| Prima eclipsă totală de lună din 2022: De unde se poate vedea „Luna sângerie”, în România
-
Curier Județeanacum 19 ore
FOTO| Noaptea Muzeelor 2022 la Alba Iulia, un SUCCES: Peste 9.000 de persoane au trecut pragul Muzeul Național al Unirii
-
Ştirea zileiacum 14 ore
FOTO VIDEO| „Creăm pentru căței” în memoria Ioanei Sfârlea la acțiunea Asociației „Prietenii lui Azor” din șanțurile Cetății Alba Carolina
-
Ştirea zileiacum 12 ore
Alba, în top 5 al traficului de cocaină: Aproape o tonă de droguri confiscate într-un singur an
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
ANGAJĂRI la STAT: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 mai 2022. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
-
Actualitateacum 17 ore
FOTO VIDEO| Turneu de fotbal între familii, în Cetatea Alba Carolina: Cei mici joacă împreună cu părinții lor, de Ziua Familiei
-
Ştirea zileiacum 10 ore
Cum era spionată fabrica de arme de la Cugir de americani, în timpul Războiului Rece: Cîți dolari primea un informator
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
LIVE VIDEO| Garda Cetății revine în Alba Iulia. Vizitatorii pot admira din nou trupele coborâte parcă din tablouri istorice
-
Actualitateacum 11 ore
FOTO| 10 întrebări și 10 gânduri ale unui elev de nota 10: Iulius Urieşu, Liceul Teoretic „David Prodan”, Cugir