Simulare de incendiu cu evacuare la Grădiniţa nr. 1
La Grădiniţa nr. 1 Alba Iulia situată pe str. Primăverii din centrul municipiului, unitate preşcolară structură a Grădiniţei „Scufiţa Roşie”, a avut loc recent o activitate de prevenire şi de informare a copiilor cu privire la situaţiile de urgenţă. În baza parteneriatului încheiat cu Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, intitulat „Prietenii mei, pompierii”, Grădiniţa nr. 1 a fost vizitată de plt. Cristian Păşculeţ, din cadrul ISU Alba. Într-un decor din care nu au lipsit maşinuţele de pompieri, copiii au vizionat două filmuleţe privind modul în care trebuie să acţioneze în caz de incendiu şi inundaţii, subofiţerul explicându-le pe înţelesul lor unde trebuie să se adăpostească şi ce trebuie să facă dacă aud semnalele care anunţă producerea unor situaţii de urgenţă. La final, preşcolarii pregătiţi de educatoarele Raveca Panţa şi Antoaneta Preja au recitat câteva poezii, elogiind profesia de pompier, iar apoi a avut loc evacuarea copiilor în curte, simulându-se izbucnirea unui incendiu. Luna viitoare, picii se vor deplasa la ISU Alba, pentru a vedea tehnica de intervenţie folosită de către pompieri, echipajele de descarcerare şi specialiştii în protecţie civilă. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]
INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]
UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului
Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]