Opinii - Comentarii
Simone Albani: ”Vom rămâne fără transport public local, pentru că ne costă de aproape 3 ori mai mult decât face!”
Dragi albaiulieni, vreau să vă anunţ, cu tristeţe, că datorită felului în care e gestionat, vom rămâne curând fără transport local în municipiul Alba lulia! De ce? Pentru că Hava, PDL şi prietenii lui de la firma de transport STP l-au făcut să coste de aproape 3 ori mai mult decât face! Ba ma. mult, bugetul oraşului este secat de bani, falimentat cu bună ştiinţă!
Hava, PDL şi STP au inventat un mod de a da bani cu nemiluita firmei de transport private. Având scuza „subvenţiilor” – că trebuie să mai dăm şi noi câte ceva contribuţie de la buget ca să susţinem transportul – Hava, PDL şi STP au deschis o autostradă pe care banii dvs, banii noştri ai tuturor pleacă cu o viteză ameţitoare din buget. Şi la nişte sume uriaşe!
Schema e simplă. Au fost inventate trasee numeroase, uneori lungi şi inutile şi costuri care să justifice subvenţiile! Sunt autobuze care au în medie 1-2 călători pe zi. Şi e normal că se întâmplă aşa! Dvs. aţi merge cu un autobuz care în loc să vă ducă rapid la destinaţie face nu ştiu câte ocolişuri – de zici că te plimbi ca turist prin Roma sau Londra? De ce se întâmplă asta? Pentru că firma de transport STP primeşte subvenţii din greu pentru toţi aceşti kilometri în plus, pentru toată această plimbare absudă cu autobuzele goale! Şi credeţi-ne, puteţi şi verifica, „cineva” s-a ocupat atent să facă aceste trasee absurde şi costisitoare! Doar că acum chiar au sărit calul!
Rezultatul? Un preţ pe care toţi îl plătim de aproape 3 ori mai mare decât preţul pieţei per kilometru! Aşadar, Alba lulia – prin buget şi prin biletele plătite de călători – ajunge să plătească în total 10 lei pe kilometru parcurs, în condiţiile în care preţul pentru transport de călători, în condiţii chiar de LUX (!) pe piaţă liberă e de 3,5-4 lei!!! În total se ajunge la milioane de euro anual – aproximativ 5 milioane de euro/2013, cost calculat de firma STP! Ajungem deja în situaţia în care în Alba lulia ne conducem după dictonul: „trăim ca să mergem cu autobuzul”!
Putem să ne resemnăm că, atunci când tragem linie şi facem împărţirea – avem un cost REAL per bilet (care include şi bilete dar şi subvenţiile ASCUNSE de la buget primite de STP!) aproape ca la Roma şi Milano (1,5 euro/bilet de 1.30 h) şi la fel ca la Paris (1,7 euro/bilet de 1.30 h).
Dvs. cetăţenii nu aveţi o vină că vă doriţi un transport civilizat, aşa cum ar vrea Hava să spună! Transportul de călători NU COSTĂ ATÂT pe piaţa normală! Primăria ar putea să închirieze cu doar 4 lei pe kilometru autobuze si toată lumea nu numai că ar merge liniştită, dar ar merge GRATIS, fără bilet! Şi la Buget s-ar face şi economii!!!
Contractul prin care a fost dat acest plocon foarte scump firmei STP, a fost semnat în vara lui 2012, imediat după alegeri. Probabil un cadou al lui Hava pe către albaiulieni că l-au reales, prin care efectiv se goleşte visteria şi aşa săracă a oraşului. Raportul de procedură al licitaţiei a fost semnat de domnul Hava în 15.07.2012 şi contractul de delegare de gestiune cu AIDA și STP a fost aprobat rapid după doar 3 săptămâni în 8.08.2012 într-o şedinţă extraordinară de Consiliu Local, când lipseau anumiţi consilieri locali incomozi şi au putut să îşi facă votul mai uşor. Şi contractul este pentru 6 ani!
Să nu ne mai mirăm, dragii mei concetăţeni, că nu mai sunt bani de investiţii, de Sală polivalentă, teatru, cinematograf, spital sau promovare turistică adevărată! Bugetul oraşului este muls cu grijă şi atenţie de firma de transport! Să nu ne mirăm dacă o sa ajungem datori vânduţi la bucată acestei firmei după 6 ani grei de îndatorare!
Simone Albani, consilier local PNL

Opinii - Comentarii
În 11 noiembrie, creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiţi
Sfântul Mina este prăznuit de ortodocşi pe 11 noiembrie. Este sfântul care îi ocroteşte pe păgubiţi, se arată grabnic ajutător celor nedreptăţiţi în procese şi celor ce au pierdut ceva sau au fost înşelaţi.
Sfântul Mina este de origine egipteană. S-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor. A trăit în timpul împăraţilor romani Diocletian şi Maximian. Rămâne orfan pe când era copil. Tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani după acesta.
Citește și: când pică Paștele în următorii ani
Sfântul Mina ajunge în armata imperială, însă, pe 23 februarie 303, când Diocletian a emis primul edict de persecutare a creştinilor, părăseşte armată şi se retrage în deşert, dedicându-se vieţii ascetice. După puţin timp, Dumnezeu i-a dat puterea de a face minuni.
În vremea petrecută în pustiu l-a întâlnit pe Sfântul Macarie Egipteanul care i-a spus: „Ce cauţi Mina, de unul singur, între cer şi pământ? Locul tău este printre oameni, că aceştia să ia aminte la cuvintele şi faptele tale. Dacă ai schimbat o haină de ostaş cu alta, atunci sfârşeşte pe câmpul de luptă, ca să înviezi ca un învingător fără sabie”. Citește și: mesaje de Sfântul Andrei
Prezent în Cotyaeum la celebrarea unei sărbători păgâne, mărturiseşte fără ezitare că este creştin. Este luat de soldaţi şi dus înaintea prefectului Pyrrhus. Pentru că a refuzat să se lepede de credinţa în Hristos, i s-au tăiat mâinile şi picioarele, apoi capul.
Credinţa populară spune că ziua de 11 noiembrie, când este pomenit Sfântul Mina, este respectată şi de hoţi, dar şi de păgubiţii care îi cer ajutor pentru prinderea tâlharilor. La Sfântul Mina vin să se roage oameni cu diverse probleme. Nu doar cei cau au fost păgubiţi caută să le meargă bine, ci şi cei care vor să îndepărteze gândurile şi faptele rele ale duşmanilor.
Opinii - Comentarii
Noutăți PENSII 2022: Cum se calculează pensia, vârsta de pensionare și pensia medie
Noutăți PENSII 2022: Cum se calculează pensia, vârsta de pensionare și pensia medie
După ani în câmpul muncii, în România, persoanele pot beneficia de pensie. Acesta poate fi ori pentru limita de vârstă, pentru pensie anticipată sau pensie anticipată parțial.
Citește și: Legea pensiilor 2022: Deciziile de pensionare ar putea suferi o modificare majoră
Persoanele care sunt născute după 1 iulie 1971, și care contribuie la sistemul public de pensii, trebuie să participe obligatoriu și la Pilonul II de pensii, un fond de pensii administrat privat.
Persoanele care s-au născut între 1 iulie 1961 și 1 iulie 1971 și care contribuie la sistemul public de pensii pot contribui opțional la un fond de pensii administrat privat.
În România există patru sisteme de pensii: pensia de stat (Pilon I), pensia privată obligatorie (Pilon II), pensia facultativă (Pilon III) și pensia ocupațională (Pilon IV).
Începând din 2018, contribuția obligatorie pentru Pilonul II este de 3,75% și se reține automat din salariul brut.
Vârsta de pensionare în România
Cu condiția îndeplinirii stagiului minim de cotizare în sistemul public de pensii, limita de vârstă pentru pensionare în 2022 este de 65 de ani în cazul bărbaților și de 63 de ani în cazul femeilor.
Menționăm, că în cazul femeilor vârsta de 63 de ani va fi atinsă treptat, prin eșalonare, până în 2030.
Mai exact, în lunile septembrie-octombrie, vârsta standard de pensionare în cazul femeilor va fi 61 de ani și 11 luni, iar începând din 2023 va fi 62 de ani, potrivit mmuncii.ro.
În momentul de față, toate pensiile, inclusiv cea pentru limita de vârstă, sunt reglementate de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Aceasta ar fi trebuit să fie înlocuită de Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii, dar trecerea la noua legislație a pensiilor a fost amânată pentru 2023.
Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați, iar cel complet este de 35 de ani.
Cum se calculează pensia, în 2022
Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie, potrivit cpmb.ro.
Cuantum pensie = Punctaj mediu anual x Valoarea punctului de pensie
Punctajul mediu anual se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.
Punctaj mediu anual = (Punctaj anual 1 + Punctaj anual 2 + … + Punctaj anual N) : N, unde N înseamnă numărul de ani ai stagiului complet.
Punctajul anual se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv:
Punctaj anual = (Punctaj lunar 1 + Punctaj lunar 2 + … + Punctaj lunar 12) : 12
Punctajul lunar se calculează prin raportarea salariului brut lunar la câştigul salarial mediu brut din luna respetivă.
Punctaj lunar = Câştig salarial brut lunar : Câştig salarial mediu brut lunar
Cea mai mică pensie în România în 2022
Potrivit legii nr. 118/2010, sintagma „pensie socială minimă garantată” s-a înlocuit cu sintagma „indemnizație socială pentru pensionar”
Cuantumul indemnizației sociale minime pentru pensionari stabilit pentru anul 2022 este de 1.000 de lei.
Pensia medie în România în 2022
În luna august 2022, pensia medie este de 1.776 de lei.
Începând din luna ianuarie 2022 și până în august, valoarea pensiei a crescut cu 5 lei.
De asemenea, pensia medie cu limită de vârsta în august 2022 este de 1.989 de lei.
În ceea ce privește pensia anticipată, valoarea medie este de 2.473 de leii
În cazul pensiei anticipate parțial, aceasta are este în medie 1.790 de lei.
Valoarea medie a pensiei de invaliditate și cea de urmaș pot fi consultate în documentul de la finalul articolului.
Cea mai mare pensie în România
În 2021, ce mai mare pensie din România depășea suma de 70.000 de lei, potrivit ministrului Muncii.
Noutăți privind pensiile în 2023
Începând de la 1 ianuarie 2023, guvernul condus de Nicolae Ciucă va mări pensiile, însă momentan nu a specificat niciun procent.
Marius Budăi, ministrul Muncii, a evitat să prezinte un procent, explicând că, potrivit legii, rata inflației cu care ar trebui indexate pensiile este cea din anul 2021.
Câți pensionari sunt în România
Raportat la datele publicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) în 2021 și în 2022, numărul pensionarilor din România este în scădere.
Potrivit datelor, la finalul lunii martie 2022 erau 4.813.735 de pensionari, mai puțin cu 30.319 persoane, comparativ cu luna decembrie 2021 și cu 88.904 persoane comparativ cu perioada similară din 2021.
Sursa: stirileprotv.ro
Opinii - Comentarii
9 noiembrie: Ziua internaţională de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului
La data de 9 noiembrie, în fiecare an, este marcată Ziua internaţională de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului.
Reţeaua europeană UNITED, care luptă împotriva naţionalismului, rasismului, fascismului şi susţine migranţii şi refugiaţii, organizează o campanie la nivelul Europei pentru comemorarea trecutului şi pentru a protesta faţă de formele contemporane de fascism şi antisemitism, potrivit http://www.unitedagainstracism.org. Numeroase organizaţii pot participa la organizarea de concerte sau conferinţe, la trimiterea de scrisori de protest către strategii politici sau la găsirea unor modalităţi de exprimare a opiniilor cetăţenilor pentru combaterea fascismului şi antisemitismului.
Reţeaua UNITED este susţinută de peste 560 de organizaţii din 48 de state europene, conform https://afvn.nl.
În urma preluării puterii de către nazişti în Germania, în 1933, evreii au fost supuşi unui tratament discriminatoriu, însoţit de acte de violenţă. În data de 9 noiembrie 1938, a fost declanşat un pogrom împotriva evreilor pe tot cuprinsul Germaniei naziste, moment care a intrat în istorie sub denumirea de „Kristallnacht” („Noaptea de cristal”). Declanşat la Berlin, pogromul a fost organizat de trupele de intervenţie rapidă ale liderului nazist Adolf Hitler. Pe teritoriul Germaniei naziste au fost incendiate sinagogi, au fost sparte geamurile magazinelor evreieşti, cioburile de cristal fiind împrăştiate pe străzi. Numeroşi evrei au fost agresaţi fizic, alţii ucişi, iar peste 30.000 au fost trimişi în lagărele de concentrare de la Dachau, Sachsenhausen, Buchenwald, Birkenau sau Auschwitz. ”Noaptea de cristal” a rămas în istorie drept debutul simbolic al Holocaustului. Peste 7.000 de magazine au fost distruse şi 200 de sinagogi au fost arse în Germania nazistă şi Austria de către grupurile de nazişti. Circa peste 200.000 de evrei au părăsit Germania, până în septembrie 1939, iar proprietăţile lor au fost confiscate de guvernul nazist, conform http://dayagainstfascism.eu şi www.unitedagainstracism.org.
În Germania şi în ţările europene care s-au aflat sub ocupaţie nazistă, rămăşiţele multor lagăre de concentrare şi centre de execuţie au fost transformate în muzee şi monumente pentru a reaminti generaţiilor următoare despre ororile create de regimul nazist. Chiar şi în ţările care nu au fost implicate în Holocaust, guvernele şi organizaţiile supravieţuitorilor au construit, de asemenea, monumente şi muzee. Printre aceste organizaţii se numără Yad Yashem, Autoritatea pentru Comemorarea Martirilor şi Eroilor Holocaustului, care a fost înfiinţată în 1953 la Ierusalim, printr-un act al Parlamentului israelian pentru comemorarea evreilor ucişi de nazişti.
La 10 octombrie 2005, a fost inaugurat, la Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”. Principalul obiect de activitate al institutului îl constituie cercetarea şi analizarea fenomenului Holocaustului, prin identificarea şi conservarea documentelor, publicaţiilor, din ţară şi din străinătate, privind Holocaustul şi constituirea unui depozit pentru păstrarea acestora, ca mărturii ale memoriei istorice a secolului al XX-lea. La 8 octombrie 2009, a fost inaugurat în capitală Memorialul Victimelor Holocaustului în România, un ansamblu aflat la intersecţia străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu şi Lipscani din Capitală. Ansamblul cuprinde o incintă memorială, două instalaţii cu pietre de mormânt desacralizate din cimitirele din Odessa şi Bucureşti, precum şi cinci sculpturi amplasate în jurul incintei centrale.
Sursa: agerpres.ro
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
În 11 noiembrie, creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiţi
-
Actualitateacum 15 ore
Doctoriță arestată pentru luare de mită: Nu este la prima faptă de acest fel
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
11 noiembrie| Ziua Veteranilor: Cum a ajuns să fie marcată această zi
-
Ştirea zileiacum 11 ore
VIDEO OFICIAL| S-A DESCHIS Târgul de Crăciun de la Sibiu: SURPRIZE la ediția cu cel mai mare număr de căsuțe
-
Actualitateacum 12 ore
Un elev de 16 ani și-a bătut dirigintele, tatăl și un coleg, cu un baston telescopic. Tânărul ar fi consumat droguri
-
Sportacum 9 ore
FOTO: Industria Galda, campioana turului în Liga a 4-a, după victoria de la Zlatna, în nocturnă
-
Ştirea zileiacum 18 ore
VIDEO| 1 Decembrie 2022, la Alba Iulia: Paradă militară, concerte pentru toate vârstele, masă populară și foc de artificii
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Tânăr, DROGAT la volan, pe străzile din Alba Iulia: Șofer de 25 de ani, prins sub influența substanțelor psihoactive