Rămâi conectat

Curier Județean

Siguranța cetățenilor, o prioritate a polițiștilor! Acțiune de anvergură desfășurată în județ. S-au dat amenzi de aproape 11.000 de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Acţiune a polițiștilor, cu efective mărite, pentru menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea infracţiunilor contra persoanei şi contra patrimoniului, precum şi prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul rutier și silvic

Marți, 12 februarie 2019, în intervalul orar 6.00-13.00 şi 17.00-19.00, Inspectoratul de Poliţie Județean Alba – Serviciul de Ordine Publică a organizat pe raza orașului Baia de Arieş și a localităților aparţinătoare posturilor de politie Lupşa, Sălciua, Poşaga şi Ocoliş o acţiune cu efective mărite, având ca scop menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea infracţiunilor contra persoanei şi contra patrimoniului, precum şi prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul rutier și silvic.

La acţiune au participat 14 polițiști din cadrul Politiei orașului Baia de Arieş şi ai posturilor de politie Lupşa, Sălciua, Poşaga, Ocoliş, sprijiniţi de către un poliţist din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, un poliţist din cadrul Serviciul Rutier și 2 poliţişti din cadrul Poliției orașului Câmpeni – Compartimentul Criminalistic.

Poliţiştii au controlat 86 de autovehicule şi 4 unităţi comerciale, au legitimat 36 de persoane şi au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale, fiind reţinut şi un permis de conducere pentru depăşire neregulamentară.

Cu ocazia acţiunii au fost constatate 42 de abateri de natură contravenţională, din care 32 pentru viteză neregulamentară şi 9 pentru alte abateri la OUG nr. 195/2002, rep. privind circulația pe drumurile publice, 2 sancţiuni la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, 2 sancţiuni la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi alte 2 sancţiuni contravenționale la alte acte normative, în valoare totală de 10750 lei.

Totodată cu ocazia acestei acţiuni au fost identificați autorii a trei cauze cu autori necunoscuți: o distrugere şi 2 furturi.

De asemenea, au fost indisponibilizate şi bunuri în valoare totală de 698 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea