Rămâi conectat

Ştirea zilei

Sfârșit tragic pentru un tânăr de 18 ani: A murit carbonizat, după ce autoturismul pe care-l conducea a luat foc, în urma unui accident rutier

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sfârșit tragic pentru un tânăr de 18 ani: A murit carbonizat, după ce autoturismul pe care-l conducea a luat foc, în urma unui accident rutier

Un şofer, în vârstă de 18 ani, a murit carbonizat duminică dimineaţa, după ce autoturismul pe care-l conducea a luat foc, în urma unui accident rutier, pe DN 13 B, au anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi IPJ Harghita, conform Agerpres.

Incendiul maşinii a avut loc pe DN 13B în satul Borzont, comuna Joseni. „A intervenit un echipaj de 5 subofiţeri cu o autospecială de stingere de la Detaşamentul de Pompieri Gheorgheni. Incendiul produs la autoturism a fost în urma unui accident rutier. Din nefericire, şoferul a decedat, carbonizat în autoturism”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu.

Biroul de presă al IPJ Harghita a precizat că tânărul, din comuna Joseni, conducea cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra autoturismului, care s-a răsturnat în afara carosabilului şi a luat foc.

„În data de 23 martie, la ora 04.45, TCL, de 18 ani, din Joseni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 13 B, în direcţia Praid-Joseni, pe raza localităţii Joseni, a pierdut controlul asupra autovehiculului, care s-a răsturnat în afara părţii carosabile şi a luat foc. În urma incendiului, conducătorul auto a decedat.

Din primele cercetări rezultă că evenimentul a avut loc pe fondul vitezei excesive de deplasare. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul”, a informat Biroul de Presă al IPJ Harghita.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață

Ziarul Unirea

Publicat

în

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață Tribunalul Alba a finalizat vineri, 27 iunie 2025, procesul pe fond al crimei din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner. Cei trei inculpați trimiși […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European Centrul Multicultural Gheorghe Șincai din Alba Iulia a găzduit duminică, 6 iulie 2025, Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”, organizată de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. În cadrul evenimentului au fost acordate zeci de premii, dar nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, a fost admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea