Rămâi conectat

Actualitate

Senatorii din Comisia Juridică și cea Economică au decis: Programul ”Prima Casă”, inclus în legea dării în plată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

prima-casaProgramul „Prima Casă” va rămâne inclus în Legea dării în plată, au decis, miercuri, senatorii din comisiile economică și juridică, reunite, transmite Agerpres. Au fost 8 voturi pentru, 7 împotrivă și nicio abținere.

Asociația Română a Băncilor (ARB) propusese ca la articolul 1 al proiectului de Lege privind darea în plată să fie introdus alineatul 4, în care se prevedea că „prezenta lege nu se aplică contractelor de credit referitoare la credite acordate conform unor acte normative instituind programe guvernamentale, inclusiv Programul ‘Prima casă'”.

De asemenea, Banca Națională a României (BNR) a propus la articolul 3, alineatul 2, ca prevederile prezentei legi să nu se aplice creditelor acordate prin Programul ‘Prima casă’ și reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului Prima casă, cu modificările și completările ulterioare.

Pe durata dezbaterilor din comisiile reunite de specialitate din Senat, viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a atras atenția că, în cazul în care Programul „Prima casă” nu va păstra garanția statului, acesta se va desființa, decizia în acest sens fiind exclusivă a statului.

„Dacă Parlamentul decide să anuleze garanția din Programul ‘Prima casă’, pe care tot Parlamentul a aprobat-o, atunci introducem România în faliment, cum a făcut Ceaușescu în anii ’80. Dacă există probleme în rambursarea creditelor, trebuie găsite soluții. Ceea ce noi propunem este ca generațiile de azi și de mâine să beneficieze de Programul ‘Prima casă’ și să aibă acces la creditele obișnuite. Dacă Programul ‘Prima casă’ nu-și va păstra garanția statului, atunci se va desființa, nu pentru că așa vreau eu, ci se va desființa de drept. Este o decizie exclusivă a statului. În actuala formulă, Programul ‘Prima casă’ este anulat pentru viitor, iar pentru trecut statul va înregistra un default, adică un faliment. Cea mai mare parte a solicitărilor președintelui Iohannis nu au fost luate în considerare până acum. Dacă se dorește crearea unei mai bune premise ca această lege să fie declarată neconstituțională, cea mai bună metodă este ca această lege să fie adoptată fără să se țină seama de solicitările președintelui”, a menționat Olteanu.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP) Enache Jiru a subliniat că Programul „Prima casă’ este un program foarte util, iar până în prezent au fost acordate garanții de 14 miliarde de lei.

‘Dacă Programul ‘Prima casă’ nu este exceptat din proiectul de lege, el, în momentul acesta, nu mai are nicio valoare’, a spus acesta.

Conform datelor prezentate, miercuri, de viceguvernatorul BNR Liviu Voinea, aproape 160.000 de persoane au contractat credite ipotecare prin Programul ‘Prima casă’, iar rata de neperformanță a acestor împrumuturi se situa, la finele anului 2015, la 0,04%.

‘În ceea ce privește Programul ‘Prima casă’, numărul debitorilor era, la finele anului trecut, de 159.106 persoane, adică 91,4% din toți debitorii care au luat credite ipotecare. Rata de neperformanță a acestor credite este de 0,04%. La finele anului 2015, un număr de 474.420 de persoane aveau credite garantate cu imobil și exista un sold de 77 miliarde de lei. Din acest total, 174.000 de debitori au contractat credite ipotecare, 155.000 alte credite, iar 163.000 au contractat credite de consum cu garanții ipotecare’, a spus Voinea.

Senatorii din Comisia economică și Comisia juridică discută, miercuri, pe marginea propunerii legislative privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

Proiectul de Lege privind darea în plată a primit, marți, aviz favorabil din partea Comisiei pentru buget din Senat, cu o serie de amendamente, respectiv înlocuirea sintagmei „persoană fizică” cu „consumator” și prelungirea termenului de notificare de la 15 la 30 de zile, timp în care se suspendă orice plată a debitorului pentru creditul respectiv și orice acțiune de executare.

În schimb, propunerile Băncii Naționale a României (BNR) de plafonare a sumei creditului la 150.000 de euro și condiția ca debitorul să aibă un grad de îndatorare mai mare de 65% au fost respinse. De asemenea, a fost respins și amendamentul depus de inițiatorul legii, deputatul Daniel Zamfir, care prevedea ca persoanele care au fost executate silit deja, dar au rămas cu datorii la bancă, să le fie șterse aceste datorii.

După ce va trece de votul din plenul Senatului, proiectul de Lege va ajunge la Camera Deputaților, care este for decizional.

Agenția Națională de Presă Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prognoza METEO de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Vremea în România îm următoarea lună

Unirea Ziarul

Publicat

în

Prognoza METEO de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Vremea în România îm următoarea lună Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a explicat că această perioadă în care avem ploi, ninsori la munte și vreme rece în general va mai dura cel puțin până săptămâna viitoare, ulterior urmând a înregistra o creștere a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea