Se pregătește calea pentru pentru comasarea teritorială: Ce sunt consorțiile administrative cerute prin PNRR
Se pregătește calea pentru pentru comasarea teritorială: Ce sunt consorțiile administrative cerute prin PNRR
Un nou proiect de lege care se adresează localităților care vor să coopereze și să se asocieze pentru a oferi în comun servicii publice va fi discutat astăzi în ședința de Guvern.
Proiectul de lege care face primul pas spre reforma teritorială, vizează completarea Codului Administrativ (Ordonanța de urgență 57/2019). E vorba despre înființarea consorțiilor administrative – asocierea voluntară dintre două sau mai multe localități învecinate, potrivit proiectului pus în dezbatere publică. Această modificare a fost asumată de România prin PNRR, transmite G4Media.
Articolul introdus de noul proiect de lege: Două sau mai multe comune ori orașe care au în componența lor localități rurale, învecinate au dreptul ca, în limitele competenței autorităților lor deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, în consorții administrative, în scopul îmbunătățirii eficienței serviciilor publice, creșterii eficacității implementării investițiilor sau pentru eficientizarea utilizării resurselor umane specializate pentru atingerea intereselor colectivităților locale.
De notat că aceste consorții administrative nu vor avea personalitate juridică.
Conceptul de “consorții administrative” apare în în cadrul PNRR pentru susținerea reformelor ce vizează creșterea capacității administrației publice locale. Unul dintre jaloanele care se regăsesc în componenta 10 – Fondul local din PNRR vizează amendarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ prin reglementarea regimului juridic al organizării și funcționării consorțiilor administrative.
Reamintim că mai multe voci din societatea civilă, dar și din clasa politică, au cerut insistent o reformă administrativă care să ducă atât la scăderea numărului de comune, cât și la micșorarea numărului de județe, tocmai pentru a eficientiza cheltuirea resurselor.
Cu toate acestea, ideea reformei este respinsă cu putere de PSD și PNL, mai ales la nivel local, dat fiind că o astfel de modificare ar duce la dispariția unor puternici baroni locali, dar și a sute de consilieri locali și județeni.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]