Se mută FC Maramureş Baia Mare la Zlatna?
Negocieri pentru o echipă de liga secundă pe Ampoi
Începând de joi, timp de 12 zile, divizionara secundă FC Maramureş Baia Mare se va afla într-un cantonament centralizat la stadionul „Minaur” din Zlatna, în cursul săptămânii viitoare pe Ampoi urmând să se joace un meci de verificare cu campioana CFR Cluj. Acest demers, aparent ciudat, reprezintă un prim pas în materializarea unei mutări de senzaţie: să existe o formaţie de liga a 2-a la Zlatna, în viitorul campionat! „Lucrurile nu sunt clare încă 100 la sută. Cu siguranţă noi vrem fotbal la Zlatna şi nu excludem eventuale discuţii cu reprezentanţii maramureşenilor pentru a avea o echipă”, a explicat primarul Silviu Ponoran. În aceste zile se intensifică demersurile la FRF pentru a lămuri toate aspectele legate de posibilitatea regulamentară a înfăptuirii acestei colaborări. În privinţa băncii tehnice, cel mai vehiculat nume este al albaiulianului Cornel Ţălnar, actualmente în curtea lui Dinamo!
lFC Unirea se reuneşte luni, speranţa fiind vânzarea lui I. Stan la FC Vaslui!
Aflată într-o situaţie critică, la un pas de desfiinţare, cu conducători trimişi în judecată de DNA, FC Unirea Alba Iulia, unica echipă de pe a doua scenă ce nu a început pregătirile ar putea să-şi reia antrenamentele luni, 30 iulie, cu nici trei săptămâni înaintea startului campionatului! Antrenorul Stelian Gherman ar urma să aibă la dispoziţie un lot bazat cu preponderenţă pe elemente locale, soluţia de redresare pe termen scurt a bugetului fiind vânzarea fundaşului Ionuţ Stan la FC Vaslui, unde albaiulianul ar fi coleg cu un alt ex-unirist, Nicuşor Stanciu. Negocierile acestui transfer se învârt în jurul sumei de 50.000 euro. „Există posibilitatea să demarăm pregătirea la începutul săptămânii viitoare. Nu ştim de unde vom găsi resurse financiare, dar cu siguranţă că nu ne permitem să mizăm pe jucători extrem de costisitori”, a spus Mihai Dăscălescu, preşedintele executiv al „alb-negrilor”. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Tudor Vomir și Cornel Ardei, contracte prelungite cu CSM Unirea Alba Iulia Apărătorii Tudor Vomir și Cornel Ardei și-au prelungit contractele cu divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia. Citește și: Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare După două sezoane petrecute […]
Ciclista Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia) a devenit campioană națională la XCE Miruna Măda, legitimată la CS Municipal Unirea Alba Iulia, a cucerit titlul național la Mediaș, la Campionatul Național de XCE (cross country eliminator), la toate categoriile, competiție care se dispută în aceste zile în județul Sibiu (astăzi este a patra etapă a […]
VIDEO | Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025
Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025 În seara zilei de sâmbătă, 5 iulie 2025, s-a dat oficial startul la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă. Până în data de 12 iulie 2025 Hotel […]