SCUTUL PĂDURII în Alba: Peste 70 de metri cubi de material lemnos, CONFISCAȚI de polițiști. S-au aplicat peste 80 de sancțiuni
SCUTUL PĂDURII în Alba: Peste 70 de metri cubi de material lemnos, CONFISCAȚI de polițiști. S-au aplicat peste 80 de sancțiuni
Polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere, jandarmi și lucrători din cadrul ocoalelor silvice, au efectuat 24 de controale pentru verificarea legalității exploatării materialului lemnos.
La data de 2 martie 2022, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Alba, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba și lucrători din cadrul ocoalelor silvice au efectuat controale în teren pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale privind exploatarea, circulația, depozitarea și comercializarea materialului lemnos.
Astfel, au fost efectuate 24 de controale, din care 183 la mijloacele de transport material lemnos, 5 în fondul forestier iar un control a fost efectuate pe linia provenienței, depozitării și valorificării materialului lemnos.
Au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, din care 20 au fost aplicate conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și a fost confiscată cantitatea de 79 de metri cubi de material lemnos.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane
INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]
FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”
Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]