Scrisoare către președintele CJ Alba, din partea unui participant la ”Alba Iulia City Race”: Apelez la înțelepciunea dvs să ne sprijiniți în a determina factorii locali să nu renunțe la competiție
Albaiulianul Mircea Trifu, unul dintre participanții la ”Alba Iulia City Race”, îi adresează o scrisoare deschisă președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. Subiectul scrisorii este legat de organizarea celei de-a treia ediții a competiției sportive, pentru care organizatorii nu au primit încă finanțarea necesară.
Dacă anul trecut înscrierile pentru ”Alba Iulia City Race” se făceau încă din luna decembrie, se pare că în acest an organizatorii nu și-au putut întocmi planul tocmai din acest motiv, iar, în scrisoare, Mircea Trifu îi cere implicarea președintelui CJ, pentru a-i sprijini în a determina factorii locali responsabili să nu renunțe la competiție.
Scrisoarea adresată președintelui CJ Alba, Ion Dumitrel:
”Cunoscând pasiunea președintelui CJ Alba Ion Dumitrel pentru alergare, scriu această scrisoare în numele unui număr mare de atleți albaiulieni pe care o semnez doar eu.
În toți acesti ani de convulsii politice, chiar și în perioada în care în presa albaiuliană aveam critici acide față de PDL sau echipa administrativă a orașului, v-am considerat mereu singurul factor de echilibru și echidistanță din tot mediul politic albaiulian… Am aflat cu stupoare că Primăria Alba Iulia vrea să întrerupă o competiție care, mă scuzați, pe lângă euforiile câmpenești cu mici și bere care s-au coborât de pe dealurile de la Micești și Oarda tocmai în fața Catedralei, jos în șanțuri, este un act sportiv și socio-cultural de ținută europeană.
Fac un apel la înțelepciunea dvs, mai ales că înțelegeți această nobilă pasiune, alergarea, să vă folosiți toată diplomația și să ne sprijiniți în a determina factorii locali responsabili să nu renunțe la Alba Iulia City Race. Esența acestui tip de manifestare, e, dincolo de actul competițional, de a împărtăși și altora o semnificație pozitivă a vieții multiplicate și plină de sănătate…
Cu sinceră prețuire și respect, al dvs…vecin de cartier, Mircea TRIFU”
Vedeți și VIDEO: Alba Iulia City Race 2015, la înalțime, la figurat, dar si la propriu – filmare aeriană
Mesajul Echipei Sport La Orice Vârstă, legat de organizare:
”Pentru că tot mai mulți dintre voi ne întreabă de ce nu am dat startul înscrierilor care de obicei începeau în decembrie, iată că ne facem curaj și vă spunem, ca să nu ne mai întrebați în fiecare zi.
Alba Iulia City Race a fost în primele două ediții un concurs mare, frumos, aproape grandios…asta în primul rând datorită faptului că a fost bine susținut de cei din județul Alba, Primăria Alba Iulia, Consiliul Județean sau sponsori locali și în al doilea rând pentru că a fost organizat cu pasiune, multă muncă și determinare.
Nu este un eveniment la care noi ca organizatori să ne dorim să-i scădem din calificativele pe care cu generozitate ni le-ați acordat anii trecuți, așadar vă mărturisim că nu îl vom putea face în orice condiții, dar mai ales NU fără sprijinul comunității locale.
În momentul în care albaiulienii (n.r. administrația locală) vor decide (sperăm noi în ianuarie) că își doresc acest eveniment în suita lor anuală, de altfel excepțională, noi, Asociatia Sport La Orice Vârstă vă vom pregăti imediat o a treia ediție deosebită, așa cum v-am obișnuit și așa cum merită orașul Alba Iulia și cetatea Alba Carolina.
Ca și voi, sperăm că acest moment va veni foarte repede și vom putea da startul înscrierilor!”
Echipa Sport La Orice Varsta
Menționăm că, bugetul pe anul 2016 al municipiului Alba Iulia va fi împărțit într-o următoare ședință de Consiliu Local. Astfel, rămâne de văzut dacă ”Alba Iulia City Race” se va afla pe lista de evenimente finanțate de primărie și dacă va primi suma necesară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Partide de vânătoare în zona dealului Mamut din Alba Iulia, în fiecare sâmbătă, până în 14 mai 2027: Recomandări pentru populație
Partide de vânătoare în zona dealului Mamut din Alba Iulia, în fiecare sâmbătă, până în 14 mai 2027: Recomandări pentru populație Partide de vânătoare colectivă vor fi organizate în fiecare zi de sâmbătă, până la data de 14 mai 2027, pe fondul cinegetic nr. 39 din Alba Iulia, în zona dealului Mamut. Potrivit reprezentanților Primăriei […]
Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Vor asigura măsurile de ordine la evenimentele din județ
Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Vor asigura măsurile de ordine la evenimentele din județ În sfârșitul de săptămână 23-25 octombrie 2026, jandarmii din Alba vor fi prezenți la mai multe evenimente sportive, culturale și comemorative organizate în județul Alba, pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică. În cadrul […]
Foto | Ziua Armatei României 2026: Lecție de istorie și patriotism la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia
Ziua Armatei României 2026: Lecție de istorie și patriotism la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia Cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, la data de 25 octombrie 2026, elevii claselor a XI-a au participat săptămâna aceasta la o activitate educativă, menită să le ofere oportunitatea de a înțelege semnificația acestei zile în istoria națională […]
