Scandal în Parlamentul European. Eurodeputatul Victor Negrescu, despre un coleg: „Este o ruşine”
Un europarlamentar român îi dă o replică dură unui coleg din Parlamentul European, după o declaraţie considerată xenofobă. Eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreşedinte PSD Alba, a reacționat la declarațiile colegului său din PE Gianluca Buonanno, eurodeputat independent, la adresa românilor din Italia. Europarlamentarul italian a declarat că „nu dă doi bani pe sinuciderea deținutului român și că ar fi mulțumit doar dacă toți românii din Italia ar reveni acasă”.
„Italia este un stat reprezentativ al Uniunii Europene și unul dintre cei mai vechi și serioși parteneri economici și politici ai României. Este dezamăgitor să vezi că un produs politic italian, cum este Gianluca Buonanno ajunge într-o funcție de responsabilitate cum este Parlamentul European, doar pentru a prolifera declarații inumane, rasiste și xenofobe inclusiv la adresa cetățenilor români”, a declarat Victor Negrescu.
„Suntem datori să reacționăm la atacurile rasiste de orice fel, cu atâț mai mult când acestea au loc la nivel european. Politica pe care o face europarlamentarul italian este o rușine pentru toate valorile pe care Uniunea Europeană le apără.
Apreciez delimitarea autorităților italiene de toate declarațiile gardienilor din sistemul public de penitenciare care, folosind același model ca al lui Buonnano, au dat declarații rasiste și inumane în spațiul public”, a mai spus Victor Negrescu.
Europarlamentarul PSD a depus, încă de anul trecut, prima petiție în Parlamentul European împotriva discriminării românilor, o inițiativă comună cu deputatul PSD Andrei Dolineaschi.
Cei peste 20.000 de semnatari ai Petiţiei cer Parlamentului European „adoptarea unei rezoluţii pentru condamnarea tratamentului nedrept și discriminatoriu” împotriva românilor, precum și „adresarea unei solicitări Comisiei Europene pentru realizarea unei anchete preliminare cu privire la numeroasele discriminări publice la care au fost și sunt supuși românii”.
Sursa: stiripesurse.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP
Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP Primăria Câlnic a lansat luni, 30 iunie 2025, în SEAP, procedura de atribuire a contractului de achiziții publice pentru modernizarea infrastructurii rutiere din comună. Valoarea contractului este de peste 4,5 milioane lei, iar data limită […]
VIDEO | Lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din Blaj: Care este termenul de finalizare
Lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din Blaj: Care este termenul de finalizare La Blaj se desfășoară lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din municipiu. Citește și: VIDEO | Lucrări de reamenajare a zonelor verzi din perimetrul a patru blocuri din Blaj: Când vor fi încheiate „Este o lucrare […]
Florin Roman, atac la conducerea PNL: ”Nu suntem slugi! Deciziile se iau fără dezbatere, doar pentru a hrăni un ego”. Deputatul de Alba nu va participa la Consiliul Național al partidului
Florin Roman, atac la conducerea PNL: ”Nu suntem slugi! Deciziile se iau fără dezbatere, doar pentru a hrăni un ego”. Deputatul de Alba nu va participa la Consiliul Național al partidului Florin Roman, deputat PNL de Alba, a lansat duminică, 29 iunie 2025, un atac dur la adresa actualei conduceri a Partidului Național Liberal, anunțând […]