Opinii - Comentarii
Sărbătorile religioase și zilele de post în luna lui Brumar, conform Calendarului Ortodox 2018. Semnificațiile și obiceiurile care le însoțesc
Sărbătorile religioase și posturile din Calendarul ortodox 2018 sunt foarte importante pentru toți credincioșii creștin ortodocși.
Luna noiembrie are trei sărbători religioase importante: Soborul Sf. Arhangheli şi Gavril şi al tuturor cereştilor puteri, Odovania sau Intrarea Maicii Domnului în biserică şi Sf. Andrei apostolul românilor.
Soborul Sf. Arhangheli şi Gavril şi al tuturor cereştilor puteri. Data: 8 noiembrie 2018
La început a făcut Dumnezeu cerurile şi pământul. Prin asta se înţelege că i-a făcut şi pe îngeri, creaţii netrupeşti, care nu au sex, nu se căsătoresc, nu se înmulţesc şi nici nu mor.
Conform lui Dionisie Aeropagitul există 9 cete de îngeri grupate câte trei: începătorii, arhanghelii şi îngerii – care stau cel mai aproape de oameni, serafimii heruvimii şi tronurile care stau cel mai aproape de Dumnezeu, iar la mijloc stau domniile, puterile şi stăpânii.
Îngerii comunică prin cuvinte ci îşi transmit unii altora gândurile, însă pentru a îşi îndeplini misiunea de mesageri ai lui Dumnezeu, pentru care au fost creaţi ei pot se pot arăta cu înfăţişare omenească, pot vorbi oamenilor, pot purta haine sau aripi.
Sfinţii Arhangheli şi Mihail şi Gavril, alături de Rafael sunt singurii îngeri pomeniţii după nume, primii doi fiind pomeniţi şi în Evanghelie.
Începe Postul Naşterii Domnului sau Postul Crăciunului. Data 15 noiembrie 2018
Postul Crăciunului este al doilea post ca lungime din an dar este mult mai uşor. Deşi ţine 40 de zile, aproape cât postul Paştelui, sunt destul de dese dezlegările la peşte. În ziua de ajun se mănâncă numai seara şi doar grâu fiert cu miere, covrigi, turte de făină şi fructe sau seminţe.
Intrarea Maicii Domnului în biserică. Data: 21 noiembrie 2018
Această sărbătoare este una din cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului, cea care este mai mărită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii. Astăzi e mai greu de înţeles semnificaţia acestei sărbători, dar în acele vremuri o familie fără copii era vrednică de dispreţ. Cei doi soţi erau consideraţi mult prea păcătoşi înaintea lui Dumnezeu pentru a fi binecuvântaţi cu urmaşi. De aceea sfinţii Ioachim şi Ana au îndurat multe umilinţe până au reuşit să o nască pe Maria. Cei doi trecuseră de ceva timp de vârsta fecundităţii şi renunţaseră la ideea de a fi părinţi, de aceea însăşi venirea pe lume a Mariei este considerată o minune. De asemene faptul că au dăruit-o templului şi nu au păstrat-o pentru ca să aibă grijă de bătrâneţile lor pare şi mai greu de înţeles. Sfânta Fecioară Maria a fost educată la Templu de preoţi şi feicioarele care slujeau lui Dumnezeu. Aici a învăţat să toarcă lâna şi inul, a ţesut mătase pentru veşminte şi multe altele. Se spune că şi cămaşa de in fără cusături pe care a putrat-o Mântuitorul, şi pe care soldaţii romani care l-au răstignit au jucat-o la zaruri, de mâna ei a fost ţesută.
Sfânta Fecioară Maria împărţea hrana pe care o primea săracilor şi în timp ce-şi spunea rugăciunile în Sfânta Sfintelor, cel mai sacru loc din Templu, venea un înger şi o hrănea cu hrană cerească. Fecioara a petrecut 12 ani în Templu, după care preoţii, îndemnaţi de duhul sfânt, au logodit-o cu dreptul Iosif , pentru a o păzi în casa sa din Nazaret, până la plinirea vremii şi naşterea lui Iisus Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.
Sfântul Apostol Andrei. Data: 30 noiembrie 2018
Sf. Apostol Andrei a fost fratele mai mare al lui sfântul Petru şi a fost primul chemat la apostolat de Iisus Hristos. Cei doi fraţi erau pescari pe marea Galileii. Înainte de a fi apostol al lui Hristos, Sf Andrei era discipol al sfântului Ioan Botezătorul, a fost martor la botezul Domnului şi a auzit cu urechile lui vorbele “iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.
După Cinzecime, Sf. Andrei şi-a început apostolatul şi a ajuns până pe teritoriu României de astăzi. I se mai spune şi Apostolul lupilor, deoarece dacii se considerau pe ei lupi, aveau ca simbol lupul, şi se spune că după ce a căzut Sarmisegetuza căpetenia lupilor s-ar fi retras şi ar fi păzit pe Apostolul Andrei în Dobrogea, la peştera în care s-a adăpostit.
Sfinți cu cruce neagră în luna noiembrie, în Calendarul ortodox 2018
- 11 noiembrie Sfântul Mina
- 12 noiembrie Sfântul Atanasie Todoran
- 15 noiembrie Sfântul Paisie de la Neamţ
- 20 noiembrie Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul
- 23 noiembrie Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea
- 25 noiembrie Sfânta Muceniţă Ecaterina
Sursa: click.ro
Opinii - Comentarii
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
La data de 28 septembrie 1848, a treia Adunare națională de la Blaj adresa Parlamentului de la Viena „Memoriul poporului român din Transilvania”, prin care se susținea principiul egalității naționale cu toate popoarele din imperiu.
La adunare au participat peste 20.000 de țărani români conduși de Avram Iancu, Axente Sever și Iovin Bran. Recunoscută ca ”Adunarea Marțială”, întrunirea a hotărât înființarea de urgență a unei armate revoluționare românești. Simion Bărnuțiu, August Treboniu Laurian și Alexandru Papiu Ilarian au fost pașoptiștii care au dat tonul adunării. Participanții au respins unirea Transilvaniei cu Ungaria și au refuzat să recunoască guvernul de la Pesta.
De asemenea, au decis să înființeze Comitetul Național Român ca organ de conducere a națiunii și au cerut reorganizarea constituțională a Transilvaniei. A treia adunare de la Blaj a dus la formarea unei armate de 300.000 de oameni.
La inițiativa lui Avram Iancu, românii s-au constituit în 15 legiuni comandate de un prefect, care au început lupta împotriva maghiarilor chiar din octombrie.
Opinii - Comentarii
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
La 28 septembrie este marcată Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Evenimentele organizate pentru acest eveniment pot fi diferite — de la expoziție tematică la conferințe, expoziții de artă, festivaluri de film, expoziții istorice, evenimente sportive etc.
Scopul acestor acțiuni este de a atrage atenția politicienilor, autorităților și a publicului larg asupra realizărilor și preocupărilor comunităților de surzi. Pe parcursul unei săptămâni, organizațiile din domeniu, din întreaga lume, sunt încurajate să desfășoare campanii de informare cu privire la activitatea pe care o desfășoară. Manifestările organizate cu acest prilej oferă și oportunitatea de a stimula creșterea eforturilor pentru promovarea drepturilor persoanelor cu deficiențe de auz din întreaga lume și de a face cunoscute nevoile acestei comunități. De asemenea, se desfășoară acțiuni de solidaritate între oameni cu deficiențe de auz și susținătorii lor.
Federația Mondială a Surzilor (DCA) a lansat prima Zi Internațională a Surzilor în 1958. Această zi, prin evenimentele organizate a fost, ulterior, extinsă la o „săptămână”. Pentru aceste evenimente a fost aleasă ultima săptămână a lunii septembrie care culminează cu Ziua Internațională a Surzilor marcată în ultima duminică a lunii.
Primul Congres Mondial al DCA a avut loc în septembrie 1951 și alegerea lunii septembrie pentru a sărbători Săptămâna Internațională și Ziua Internațională a Surzilor reprezintă și marcarea a acestui eveniment.
Federația Mondială a Surzilor este o organizație internațională formată din 130 de asociații naționale ale surzilor, care, în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite, ajută toate țările, îndeosebi pentru îmbunătățirea respectării drepturilor omului în cazul persoanelor cu deficiențe de auz, mijlocind, totodată, accesul la educație și la tehnologii și servicii de informare.
Un studiu recent derulat de Organizația Mondială a Sănătății arată că 360 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului, adică un procent de 5,3% din populație.
Sursa: agerpres.ro
Opinii - Comentarii
O nouă lege a pensiilor din ianuarie 2024. Majorarea pensiilor diferențiat: Pensiile mici indexate cu un procent mai mare
O nouă lege a pensiilor din ianuarie 2024. Majorarea pensiilor diferențiat: Pensiile mici indexate cu un procent mai mare
Marcel Ciolacu a anunţat că, de la 1 ianuarie 2024,va exista o nouă lege a pensiilor.
„Atât noi, cât și Comisia Europeană considerăm că sunt inechități foarte mari între pensiile foarte mici și pensiile mari și se caută un echilibru social. Eu doresc să trec legea pensiilor anul acesta, de la 1 ianuarie 2024, ea să fie în vigoare, a declarat premierul
Citește și: Indexare pensii de la 1 ianuarie 2024: Pensia minimă și pensiile mici se vor majora mai mult, cu până la 30%
Ciolacu a mai spus că, de anul viitor, vor fi majorate pensiile, cu un procent care va fi cel puţin egal cu inflaţia, pensiile mici urmând a beneficia de majorări în procente mai mari decât celelalte.
”Minimum de procent va fi inflaţia din anul respectiv, exact cum am făcut şi anul trecut, cât era prim ministru domnul Nicolae Ciucă. Vom vedea anvelopa la sfârşit de an, cred că în noiembrie vom veni cu noua lege a bugetului”, a mai afirmat Ciolacu.
Inflația ar urma să fie de circa 7,5% potrivit BNR.
Majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2024 – procent mai mic față de cel promis anterior
Ministrul Marcel Boloș a spus, la un post tv, că ele vor crește, anul viitor, cu 14% și asta va implica un efort de 16 miliarde de lei.
Citește și: INDEXARE pensii 2024: Cu ce procent ar putea crește pensiile din 1 ianuarie 2024
De asemenea, Ciolacu nu a adăugat la creșterea pensiei și o indexare cu 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent.
Majorarea pensiilor mici
„Cu adevărat, este normal şi corect, nu că sunt eu de la un partid social-democrat, ca pensiile mici să fie primele mărite. Nu putem mări cu acelaşi procent pensiile mici, cât şi pensiile mari, exact ca la sporul de antenă. Nu pot să dau acelaşi procent. Echitatea socială nu o poţi face altfel”, a anunţat Marcel Ciolacu.
Citește și: Pensii 2024: Noua formulă de calcul. Care sunt variantele de pe masa ministrului Muncii
Pensia medie lunară a crescut în anul 2022, cu 11.3%, până la 1.855 de lei, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS).
Inflaţia a scăzut, în luna august, conform INS, puţin sub 10%. Pe de altă parte, la începutul lunii august, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit ascendent, la 7,5%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, şi la 4,4%, pentru sfârşitul anului 2024.
-
Opinii - Comentariiacum 5 minute
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Bărbat din Alba, amenințat și tâlhărit de peste 1.000 de euro în Bistrița: Era cu o femeie într-o clădire dezafectată
-
Ştirea zileiacum 12 ore
Un jandarm din Alba, acuzat că ar fi strâns de gât și amenințat cu moartea un copil, la un meci de fotbal: Plângere penală pe numele său
-
Sportacum 23 de ore
Junioara Miruna Măda, din Geoagiu de Sus, elevă în Alba Iulia, campioană balcanică la XCO!
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
AREST prelungit pentru tânărul care a provocat accidentul mortal de lângă Sântimbru: Trei tineri și-au pierdut viața loviți de șoferul beat
-
Curier Județeanacum 19 ore
„Lovitură” la un magazin din Sebeș: Suspectul a furat telefoane, ceasuri și căști în valoare de peste 57.000 de lei