Rămâi conectat

Curier Județean

Sărbătoare de amploare organizată pentru femei de democrat-liberalii din Cugir

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

 Peste 500 de doamne şi domnişoare membre sau simpatizante PD-L au ţinut să ia parte joi după masă la manifestarea organizată de democrat- liberalii din Cugir cu prilejul zilei de 8 Martie. Numărul mare de solicitări venite din partea femeilor i-a determinat pe organizatori să caute două locaţii şi anume „Casa Cugireană” (410 locuri) şi restaurantul „Drăgana” pentru alte 110 persoane. Au existat şi motive să se lupte pentru un loc la un asemenea eveniment întrucât au avut prilejul să se bucure de o seară deosebită plină de armonie, veselie, de muzică de calitate, dans şi o cină specială oferită pe măsură acestei sărbători. Întâlnirea a debutat prin oferirea de flori de către conducerea organizaţiei PD-L fiecărei participante la intrarea în sălile amenajate de sărbătoare, după care liderul social democrat-liberalilor dr. ing. Radu Roşian a deschis evenimentul prin urări şi felicitări adresate femeilor cu mulţumiri că au ales să petreacă seara alături de cei care în fiecare an au organizat pentru ele momente de neuitat. În acest cadru el a ţinut să facă cunoscut participantelor că în urma unui sondaj realizat de conducerea organizaţiei, d-na dr. Zoriţa Ciulea – director medical la Spitalul orăşenesc a fost declarată „Femeia anului 2011”, fapt pentru care a felicitat-o şi i-a oferit un buchet de flori. A urmat un moment special în care Roşian a anunţat un nume care în opinia sa va reprezenta femeia următorilor patru ani, şi anume pe candidatul PD-L la funcţia de primar al oraşului Cugir, d-na prof. Camelia Dumitrean o persoană care va câştiga alegerile şi va produce la nivelul Cugirului schimbarea pe care multă lume o aşteaptă. Şi cum un asemenea eveniment este prilej pentru ca politicienii să fie de faţă, reuniunea s-a dovedit o bună ocazie pentru ca în mijlocul participantelor să-şi facă prezenţa preşedintele Consiliului Judeţean Ion Dumitrel, senatorul Alexandru Pereş, secretarul general adj. Marius Haţegan care le-au felicitat pe fiecare femeie în parte au dansat alături de ele şi i-au urat succes candidatei la funcţia de primar al oraşului Cugir, d-nei Camelia Dumitrean.  Aşadar a fost o petrecere de înaltă ţinută, cu un program variat şi atractiv la care nu putem să nu evidenţiem aportul adus de conducerea organizaţiei în frunte cu preşedintele Radu Roşian, vicepreşedinţii Nicolae Truta, Aurel Voicu, Emil Mateescu, Graţian Suciu, Călin Sărmăşan precum şi a liderului organizaţiei de tineret Sorin Moldovan. (C.P.)

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO: În Apuseni, iarnă în miezul primăverii. Temperaturile au scăzut de la 22 de grade la 0 grade

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: În Apuseni, iarnă în miezul primăverii. Temperaturile au scăzut de la 22 de grade la 0 grade Potrivit unor imagini postate pe pagina de socializare de pensiunea „Cabana Moților”, în Apuseni sunt peisaje de iarnă. În ultimele două zile temperaturile au scăzut brusc de la 22 de grade, la 0 grade sau chiar sub […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea