Actualitate

Șapte din zece bolnavi care au fost spitalizați cu COVID au simptome persistente, chiar și la cinci luni după externare

Ioana Oprean

Publicat

în

Un studiu britanic recent a constatat că 7 din 10 oameni care au avut nevoie de spitalizare pentru a se vindeca de COVID încă prezintă simptome care le afectează sănătatea, chiar și la cinci luni după ce au fost externați. Unii dintre aceștia au probleme de sănătate fizică și mentală, lucru care le-a afectat calitatea vieții.

Petrecerea Divorțaților

De asemenea, cercetătorii britanici au descoperit faptul că una din cinci persoane a întâmpinat, la cinci luni de la externare, și alte probleme, cum ar fi pierderea locului de muncă sau necesitatea schimbării jobului din cauza stării lor de sănătate.

S-a constat și că persoanele cele mai predispuse de a avea simptome persistente ale COVID au fost femeile de vârstă mijlocie, care au dezvoltat o formă gravă a bolii, și care sufereau de cel puțin două afecțiuni cronice, precum diabet, astm sau boli cardiace.

”Rezultatele noastre arată o plajă mare de simptome, probleme de sănătate psihică și fizică și dovezi ale deteriorării organelor la cinci luni după externarea pacienților cu COVID. Este, de asemenea, clar că la pacienții care au avut nevoie de ventilație mecanică și au fost internați la terapie intensivă recuperarea durează mai mult.” – Rachael Evans, profesor colaborator la Universitatea din Leicester

Studiul a fost realizat în Marea Britanie și a analizat 1.077 de pacienți infectați cu COVID, care au fost externați din spital în perioada martie – noiembrie 2020.

Dintre aceștia, 36% erau femei și 50% aveau cel puțin două afecțiuni cronice care îi făceau vulnerabili în fața bolii.

Când participanții au fost analizați cinci luni mai târziu, doar 29% dintre ei au spus că s-au simțit complet recuperați, în timp ce mai mult de 90% dintre oameni au avut cel puțin un simptom persistent.

Cele mai frecvente simptome persistente după COVID

Experții arată că cele mai frecvente simptome raportate la unii dintre pacienții analizați au fost durerea musculară, oboseala, condiție fizică slabă, probleme de somn, durerea sau umflarea articulațiilor, slăbiciunea membrelor, probleme cu respirația, dificultăți de gândire și chiar pierderea memoriei pe termen scurt.

Sănătatea psihică a fost, de asemenea, afectată. Mai mult de 25% dintre pacienți au prezentat simptome clinice de anxietate sau depresie, iar 12% s-au confruntat cu tulburare de stres posttraumatic (PTSD).

De asemenea, participanții au fost împărțiți în patru grupuri pe baza severității simptomelor lor: foarte severe, severe, moderate și ușoare.

Cercetătorii au identificat că la cinci luni după externare, pacienții cu cele mai severe simptome au prezentat niveluri mai ridicate de proteină numită proteină C-reactivă, care este asociată cu inflamația în organism. Această inflamație sistemică este asociată cu o recuperare mai slabă a organismului după ce a trecut printr-o boală.

Pacienții care au participat la studiu vor fi evaluați din nou la 12 luni, pentru a aduna mai multe date despre impactul efectelor pe termen lung ale COVID-19.

sursa: libertatea.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]

Citește mai mult

Actualitate

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]

Citește mai mult