Actualitate

Sâmbătă, circulaţie închisă între Straja şi Berghin

Alexandra Mates

Publicat

în

Clubul Sportiv Autosport Fair Play în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba organizează a II-a etapă din Campionatul Judeţean de Viteză în Coastă şi prima ediţie a cupei Antel-Berghin 2012. Sâmbătă, 25 august, pe parcursul manşelor de concurs, circulaţia pe tronsonul de drum DJ 107  între Berghin şi Straja va fi restricţionată între orele 8:00-17:00.

„Având în vedere feed-back-ul pozitiv primit după prima etapă a Campionatului Judeţean, vrem să avem o continuitate în organizarea de competiţii sportive pe plan judeţean şi tocmai de aceea revenim cu cea de-a doua etapa”, a declarat preşedintele Clubului Sportiv Autosport Fair Play, Mihai Beldie.

„Avem la dispoziţie un traseu nou, în lungime de 3,2 km cu 10 viraje la dreapta şi 10 la stânga din care 2 ace de par. Caracterizez acest traseu ca o combinaţie perfectă între tehnică şi viteză. Mă bucur că o să am şansa să particip pe traseul de la Berghin”, a declarat Mihai JR Beldie, unul din concurenţii ce şi-au anunţat prezenţa la startul acestei etape.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nicușor Dan convoacă CSAT: România pregătește noul plan de înzestrare și cere întărirea prezenței militare americane

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan convoacă CSAT: România pregătește noul plan de înzestrare și cere întărirea prezenței militare americane Președintele României, Nicușor Dan, a convocat pentru luni, 7 septembrie 2026, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), cu o agendă care pune în prim-plan securitatea națională, înzestrarea Armatei și consolidarea prezenței militare a Statelor Unite […]

Citește mai mult

Actualitate

Cod Galben de vânt puternic în sudul județului Alba și în alte zone din România, duminică, 6 septembrie 2026: Ce au anunțat meteorologii

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Galben de vânt puternic în sudul județului Alba și în alte zone din România, duminică, 6 septembrie 2026: Ce au anunțat meteorologii Sudul județului Alba și alte zone din țară sunt, duminică, 6 septembrie 2026, sub incidența unei atenționări meteo Cod Galben de vânt puternic. Atenționarea este în vigoare până la ora 21.00. ATENȚIONARE […]

Citește mai mult

Actualitate

Când se desfășoară programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” în anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se desfășoară programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” în anul școlar 2026-2027 Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” vor fi organizate în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027 pe parcursul anului școlar 2026-2027.  Fiecare program se va desfășura pe durata a câte cinci zile consecutive lucrătoare, în perioade stabilite de fiecare […]

Citește mai mult