Rămâi conectat

Actualitate

S-au dat drept cetățeni TRACI! Cinci români, reținuți la Vama Nădlac. Pe plăcuțele mașinii lor scria ,,Tracia”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Surse din cadrul PTF Nădlac II au declarat, luni, pentru Agerpres, că familia a prezentat documente care nu sunt recunoscute de statul român, în care scria că sunt cetăţeni traci, iar pe plăcuţele de înmatriculare ale maşinii lor scria „Tracia”.

Bărbatul aflat la volan a intrat în conflict cu poliţiştii de frontieră ungari, care nu au dorit să le permită tranzitarea frontierei din cauza documentelor nerecunoscute de statul român. El a fost imobilizat după ce a devenit agresiv, fiind dus la un sediu din Ungaria al autorităţilor de frontieră, pentru cercetări suplimentare.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei, a declarat că „autorităţile din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat cinci cetăţeni români care au prezentat la controlul de frontieră documente nerecunoscute de statul român şi care călătoreau cu un autoturism radiat din circulaţie”.

„Cei cinci sunt cetăţeni români, doi adulţi, în vârstă de 31 şi 35 de ani, şi trei minori, cu vârste cuprinse între 7 luni şi 8 ani. După stabilirea identităţii, procedură necesară pentru permiterea intrării în România şi continuării călătoriei, poliţiştii de frontieră au permis intrarea în ţară cetăţenilor români. Menţionăm că, pe timpul derulării verificărilor, persoanele adulte au refuzat să colaboreze cu autorităţile maghiare pentru stabilirea identităţii, motiv pentru care acestea au fost oprite pe teritoriul statului vecin, pentru verificări suplimentare, iar pentru că şoferul s-a manifestat agresiv, a fost imobilizat de colegii maghiari”, a declarat sursa citată.

În acest caz, poliţiştii de frontieră arădeni fac cercetări pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi cu numere de înmatriculare false şi participaţie improprie la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]

Citește mai mult

Actualitate

Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea