Economie

S-a înfiinţat Asociaţia Fermierilor din comuna Meteş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La iniţiativa primarului Traian-Nicolae Ursaleş, Consiliul Local al comunei Meteş, împreună cu 15 fermieri (cu proiecte depuse pe Măsura 1.4.1), din satele Meteş şi Lunca Meteşului, au înfiinţat „Asociaţia fermierilor din Meteş”, asociaţie care va gospodări în cele mai bune condiţii păşunatul din Valea Muntelui. Prin înfiinţarea acestei asociaţii, primarul Traian Ursaleş a făcut primul pas spre transferul acestui păşunat de la primărie către cetăţenii satelor Meteş şi Lunca Meteşului, deoarece străbunicii acestora au fost cei care cu trudă şi sudoare au cumpărat acest păşunat. Întrebat fiind cine va putea folosi acest păşunat, primarul Ursaleş ne-a declarat următoarele: „În Valea Muntelui vor păşuna bovinele celor 15 fermieri din asociaţie precum şi bovinele tuturor locuitorilor din satele Meteş şi Lunca Meteşului, fără a mai fi acceptate persoane din alte localităţi în această zonă”. (T.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț de mediu – 6 noiembrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru proiectul „Sistem stocare a energiei electrice de tip stand-alone Kronospan Sebeș”, propus a fi amplasat în Sebeș, strada Industriilor, Nr. 1

Dana Opruta

Publicat

în

Solicitare obținere acord de mediu pentru proiectul „Sistem stocare a energiei electrice de tip stand-alone Kronospan Sebeș”, propus a fi amplasat în Sebeș, strada Industriilor, Nr. 1 KRONOSPAN TIMBER SRL anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Sistem stocare a energiei electrice de tip stand-alone Kronospan Sebeș”, propus […]

Citește mai mult

Economie

Din Alba, spre piețele internaționale. Produsele din România ajung în peste 75 de țări

Ioana Oprean

Publicat

în

Din Alba, spre piețele internaționale. Produsele din România ajung în peste 75 de țări Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, Kronospan Romania ilustrează contribuția reală a industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României. Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 3 noiembrie 2026: Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj”

Dana Opruta

Publicat

în

Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” UAT MUNICIPIUL BLAJ, cu sediul in Blaj – Piața 1848 nr. 16, titular al PUZ – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ” […]

Citește mai mult