Rămâi conectat

Sport

Ruşinos moment pentru FC Unirea!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

„Bătrâna Doamnă“ a avut parte de o misiune facilă în faţa „alb-negrilor”, pe care a reuşit să-i învingă prin „dubla” lui Capătă. Vizitatorii s-au dovedit pradă uşoară pentru gruparea arădeană, nereuşind în cele 90 de minute să-şi creeze o ocazie reală de poartă. Unirea Alba Iulia este în derivă totală, după ce a fost umilită în Copou, la Arad a survenit al treilea eşec la rând (o prestaţie foarte ştearsă, de victimă sigură) şi fosta prim-divizionară în sezonul anterior a ajuns în numai câteva luni să suporte umilinţa unei clasări pe penultimul loc în seria vestică, unul retrogradabil. Sunt 6 runde negre, cu un singur punct acumulat, adunându-se şi 266 de minute în care nu a înscris (precedenta reuşită în minutul 4 al meciului cu FC Silvania, din etapa a 12-a).
lSezon de coşmar, exemplul lui Alex
Greşelile majore din campionatul precedent (strategie, gândire în perspectivă) sunt plătite acum cu vârf şi îndesat, gruparea din Cetatea Marii Uniri regăsindu-se într-o postură jenantă! Plecată la drum cu intenţia declarată de a ataca promovarea (incredibil ce naivitate), Alba agonizează în subsol, zdruncinată din temelii, asaltată de memorii şi sub spectrul retrogradării. Cu motivaţia crizei financiare, opţiunile fotbalistice ale şefilor s-au dovedit a fi eronate, dureroasă pentru Unirea fiind comparaţia cu Voinţa Sibiu! Nou-promovata de pe Cibin este liderul neînvins al seriei, cu un parcurs fabulos sub comanda lui Pelici, antrenor la care şefii nici măcar nu s-au gândit în intersezon, nu l-au luat în calcule… Şi Alex, cu un lot nicidecum superior albaiulienilor la începutul sezonului se află pe prima poziţie, iar „alb-negrii” bifează etape penibile, la un mic pas de a fi aruncat prosopul. Acum Unirea reprezintă o umbră ce trăieşte pe muchia prăpastiei, la capătul unui sezon dezastruos, partida cu FC Argeş devenind o adevărată finală! Oricum confruntarea din ultima etapă a turului stă sub un mare semn de întrebare din pricina ameninţării cu neprogramarea, înmulţindu-se memoriile scadente…
lVlad Ignat în probe la Nottigham Forest
Portarul albaiulian Vlad Kleemann Ignat, care a împlinit 15 ani în data de 16 octombrie, se află în această săptămână în probe la echipa engleză Nottingham Forest, echipă clasată pe locul al 8-lea în eşalonul secund. Talentatul goalkeeper a plecat direct în Anglia după partida de la Arad şi urmează să se întoarcă la finele săptămânii, în 2 decembrie. „The Reds” îl va vedea la lucru pe junele ardelean, component al Naţionalei României Under 16 şi titular incontestabil al selecţionatei judeţene Under 16. Alţi doi unirişti au fost plecaţi în ultimul timp pentru a fi testaţi de cluburi din Europa, N. Stanciu de VfB Stuttgart şi F. Himcinchi de Legia Varşovia.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Rezultate excelente obținute de sportivii de la Dojokan Activ Aiud, la Campionatul National de Copii WUKF de la Mediaș

Unirea Ziarul

Publicat

în

Rezultate excelente obținute de sportivii de la Dojokan Activ Aiud, la Campionatul National de Copii WUKF de la Mediaș În zileie de 6 și 7 aprilie 2024, la Medias a avut loc Campionatul National de Copii WUKF, unde au participat 664 sportivi de la 56 cluburi, scrie aiudinfo.ro Câstigătorii aiudeni sunt: – Maier Sara Locul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea