Românii care lucrează în străinătate și transferă sume mai mari de 2.000 de euro trebuie să declare şi sursa de proveniență a banilor
Românii care lucrează în străinătate și transferă sume mai mari de 2.000 de euro trebuie să declare şi sursa de proveniență a banilor
Banii trimişi acasă de românii care lucrează în străinătate vor fi verificaţi. Cei care transferă sume mai mari de 2.000 de euro trebuie să declare şi sursa de proveniență a banilor.
Acestea sunt normele prevăzute în legea privind combaterea terorismului şi a spălării banilor.
Cei vizaţi sunt speriaţi că vor fi luaţi la întrebări privind locul de muncă, iar experţii fiscali cred că nu există resurse pentru a putea fi analizate atât de multe tranzacţii.
Oficiul de Prevenire şi Combatere a spălării banilor vrea să schimbe regulile.
Potrivit legii care a intrat in vigoare de acum două saptamani, oricine trimite din străinătate în România sau de aici peste hotare mai mult de 2.000 de euro ar trebui să precizeze şi sursa banilor.
Autorităţile vor să verifice astfel dacă nu este vorba despre spălarea banilor sau de finanţare a terorismului, conform unei prevederi europene. În cazul în care există suspiciuni, tranzacţia poate fi suspendată. Legea a fost publicata in Monitorul Oficial pe 18 iulie, scrie romaniatv.net.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]