România, țara din Uniunea Europeană cu cei mai puțini absolvenți de studii superioare
România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce privește procentul populației cu studii superioare, arată o statistică furnizată de Eurosfat. 24,2% dintre locuitorii Uniunii Europene au facultate, în vreme ce procentul în România este de doar 13,1%.
În state precum Marea Britanie, Suedia sau Belgia, mai mult de 30% din populaţie au studii superioare, iar acest lucru se reflectă şi în capacitatea economiei de a plăti salarii de câteva ori mai mari decât în România.
„Purtăm moştenirea istorică pe care nu avem cum să o recuperăm. În perioada comunistă, numărul de locuri de admitere din universităţi era mult mai restrâns, pentru că politica partidului de la acea vreme prevedea ca tuturor absolvenţilor de facultate să li se găsească un loc de muncă. Dacă nu exista locul de muncă, nu exista locul scos la concurs de universitate. Un alt motiv pentru care nu s-a permis ca mai multe persoane să se înscrie la facultate a fost acela că era un sistem condus de muncitori şi ţărani, clasa intelectuală reprezenta o pătură puţin numeroasă, care trebuia să rămână aşa“, a explicat prof. univ. dr. Dumitru Miron, decanul Facultăţii de relaţii Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice.
„Inflaţia“ de studenţi şi absolvenţi de facultate din promoţiile anterioare – mai numeroase şi ca urmare a unei populaţii şcolare mai mari – a fost generată de sporirea businessului paralel al universităţilor private, ceea ce a condus la situaţii în care absolvenţii de facultate să accepte slujbe sub nivelul lor de calificare.
- Marea Britanie – 34,8%
- Irlanda – 34,5%
- Luxemburg – 33,9%
- Cipru – 33,4%
- Estonia – 32,9
- Finlanda – 32,6%
- Suedia – 30,4%
- Belgia – 30%
- Spania – 28,5%
- Lituania – 28,4%
- Olanda – 28,1%
- Danemarca – 28,0%
- Franța – 27,4%
- Letonia – 26%
- Germania – 24,8%
- Slovenia – 23,6%
- Grecia – 22,4%
- Polonia – 21,6%
- Bulgaria – 21,5%
- Ungaria – 19%
- Cehia – 17,3
- Austria 17,2%
- Slovacia – 17,1%
- Portugalia – 16,4%
- Croația – 16,2%
- Malta – 15,6%
- Italia – 13,4%
- România – 13,1%
Media – 24,2%
Sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]