România, raiul scumpirilor: Cele mai mari creşteri de preţuri din UE, timp de șase luni consecutive
Și în luna iunie 2019, România a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 3,9%, mai mic totuşi faţă de nivelul de 4,4% înregistrat în luna mai, arată datele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Este a şasea lună consecutivă în care România are cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană. Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a rămas stabilă în luna iunie 2019 la 1,6%, în timp ce în zona euro inflaţia a crescut uşor până la 1,3%, de la un nivel de 1,2% înregistrat în luna mai.
În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei se înregistra în România (3,9%), Ungaria (3,4%) şi Letonia (3,1%). La polul opus, ţările membre cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Grecia (0,2%), Cipru (0,3%), Danemarca şi Croaţia (0,5%).
Comparativ cu situaţia din luna mai 2019, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 17 state membre (inclusiv în România de la 4,4% până la 3,9%), a rămas stabilă în Slovacia şi a crescut în nouă state membre. În zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la servicii (0,73 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente şi ţigări (0,30 puncte procentuale) şi preţurile la energie (0,17 puncte procentuale).
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]