Actualitate

România pe locul 40 în topul celor mai puternice armate din lume, în clasamentul anual realizat de Global Firepower

Mondoc Adriana

Publicat

în

Global Firepower, una dintre cele mai cunoscute organizații de analize militare din lume, a întocmit topul celor mai puternice armate, clasament în care este menționată și țara noastră. Clasamentul anual al celor mai puternice armate din lume realizat de Global Firepower, plasează România pe locul 40, cu două poziţii mai sus în comparaţie cu anul precedent.

Statele Unite ale Americii se află, și anul acesta, pe primul loc în Topul celor 136 armate din lume analizate de Global Firepower. SUA are un buget al apărării de peste 700 de miliarde de dolari. Armata americană are peste 1,2 milioane de soldați activi, plus aproximativ 800.000 de militari în rezervă. Referitor la dotările armatei, SUA deține peste 5.800 de tancuri, 38.822 vehicul blindat de luptă peste 13.300 de aparate de zbor și 415 de nave militare.

Citește și: paradă militară de 1 Decembrie 2018

Pe locul doi se află Rusia, administrația de la Kremlin investind masiv în ultimii ani în modernizarea armatei ruse, mai exact peste 60 de miliarde de dolari. Efectivele militare numără peste 1.000.000 de soldați activi și 2,5 milioane în rezervă. Dotările armatei ruse includ 20.300 de tancuri, 27.400 de vehicule blindate, 3.900 de aparate de luptă, un portavion și 62 de submarine.

Ultima poziție pe podium revine Chinei. Numărul militarilor pe care îi poate mobiliza în caz de conflict armat ajunge la 2.180 de milioane. În ceea ce privește tehnica de luptă, armata chineză deține peste 7.000 de tancuri, 9.000 de vehicule blindate, peste 3.000 de aparate de zbor, peste 700 de nave militare, 1 portavion si 73 de submarine.

Cum stă România în privinţa dotărilor şi al numărului de militari

Potrivit datelor oferite de Global Firepower, România se află pe locul 40 şi are un număr de 177,750 de militari, din care 72.750 sunt în serviciu activ, iar 105.000 în rezervă.

Forţele Terestre au 827 de tancuri, 1.456 de vehicule blindate, 413 de piese de artilerie fixe şi 188 de lansatoare de rachete.

Forţele Aeriene au 135 de avioane, din care 34 sunt de luptă, 27 de antremant şi 68 sunt elicoptere.

În sfârşit, Forţele Navale au 48 de nave, din care trei fregate, patru corvette, şase nave de patrulare şi cinci nave cu rol de minat (cum ar fi, de exemplu, puitoarele de mine).

Astfel, ţara noastră, cu un număr de 177.750 de militari, dintre care 72.750 sunt în serviciu activ, iar 105.000 în rezervă, potrivit datelor prezentate de Global Firepower, devansează Ungaria, Bulgaria şi Serbia, însă se află mult în urma Ucrainei. (Republica Moldova nu a fost inclusă în acest clasament). Ungaria se află în acest top pe poziţia 57, Bulgaria se află pe locul 60, iar Serbia s-a clasat pe poziţia 78.

În acest timp, Ucraina ocupă locul 29, imediat după Grecia (28) şi înaintea Cehiei (30). Conform informaţiilor prezentate în acest index, Ungaria are 77.250 de militari (23.250 în serviciu activ şi 54.000 în rezervă), Bulgaria numără 52.650 de militari (33.150 în serviciu activ şi 19.500 în rezervă), în timp ce Serbia are 90.075 de militari (40.075 în serviciu activ şi 50.000 în rezervă). Ucraina stă mult mai bine la acest capitol, având 1.182.000 de militari (182.000 în serviciu activ şi 1.000.000 în rezervă).

Sursa: defenseromania.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ilie Bolojan, atacat frontal de un fost ministru al Agriculturii: „Trebuie să plece înainte să pună agricultura românească pe butuci”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Bolojan, atacat frontal de un fost ministru al Agriculturii: „Trebuie să plece înainte să pună agricultura românească pe butuci” Fostul ministru al Agriculturii Florin Barbu lansează un atac dur la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că riscă să ducă agricultura românească într-o situație critică. Barbu susține că fermierii nu mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu, primit cu scandări la Codăești-Vaslui: „Căline, Căline, poporul e cu tine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, primit cu scandări la Codăești-Vaslui: „Căline, Căline, poporul e cu tine!” Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2024, a fost prezent, sâmbătă, în județul Vaslui, unde a fost întâmpinat de câteva sute de persoane în piața agroalimentară din Codăești. Susținătorii au scandat „Georgescu – președinte!” și „Căline, Căline, poporul e cu tine!”. […]

Citește mai mult

Actualitate

5-6 septembrie 2026 | Alertă meteo de caniculă și vijelii în Alba și alte județe: Temperaturi de până la 36 de grade, dar și vânt puternic

Ioana Oprean

Publicat

în

Alertă meteo de caniculă și vijelii în Alba și alte județe: Temperaturi de până la 36 de grade, dar și vânt puternic Sâmbătă, 5 septembrie 2026 și duminică, 6 septembrie 2026 județul Alba și alte zone din țară sunt sub Galben de caniculă, dar și sub Cod Galben de vijelii.  ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval […]

Citește mai mult