Economie

ROBOR în continuă creștere – Indicii la trei luni şi şase luni ating noi valori maxime. Ratele la creditele în lei explodează!

Ioana Oprean

Publicat

în

ROBOR la trei luni a crescut la 2,79%, faţă de 2,77%. Indicele ROBOR 3M atinge astfel maximul ultimilor trei ani şi şapte luni. Mai precis, este cea mai ridicată valoare din 14 octombrie 2014, când ROBOR la trei luni a fost cotat la 2,89%.

Petrecerea Divorțaților

ROBOR la şase luni a crescut la 2,92%, faţă de 2,89%, şi ajunge la un nou maxim al ultimilor trei ani şi şapte luni (13 octombrie 2014 când BNR a anunţat un nivel de 2,93%). Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

BCR, Banca Transilvania, BRD şi Raiffeisen Bank sunt primele patru bănci din sistem din punct de vedere al activelor deţinute care acordă împrumuturi ipotecare sau de nevoi personale cu dobânda legată de Robor 6M. În cazul persoanelor juridice, împrumuturile, majoritare de tip revolving, au dobânda legată de Robor 3M.

Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat. Dobânzile interbancare au scăzut puternic anul trecut, iar Robor la 3 luni a înregistrat în septembrie şi în octombrie 2016 un nivel minim istoric de 0,68% pe an.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Din Alba, spre piețele internaționale. Produsele din România ajung în peste 75 de țări

Ioana Oprean

Publicat

în

Din Alba, spre piețele internaționale. Produsele din România ajung în peste 75 de țări Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, Kronospan Romania ilustrează contribuția reală a industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României. Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 3 noiembrie 2026: Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj”

Dana Opruta

Publicat

în

Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” UAT MUNICIPIUL BLAJ, cu sediul in Blaj – Piața 1848 nr. 16, titular al PUZ – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ” […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 29 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea societății SC Bonterm SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

DATA: 29.10.2026 Comunicat lansare proiect DEZVOLTAREA SOCIETATII BONTERM S.R.L.   Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului consta in intensificarea cresterii sustenabile si competitivității economice a firmei in domeniul fabricarii de de usi si ferestre din metal prin achizitionarea unor echipamente eficiente energetic, prietenoase cu mediul, crearea de locuri noi de munca, inclusiv prin investitii productive dar si in […]

Citește mai mult