Rămâi conectat

Actualitate

RISC de pene MAJORE de curent înainte de Paște: Prosumatorilor li se cere oprirea invertoarelor, dacă pleacă de acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

RISC de pene MAJORE de curent înainte de Paște: Prosumatorilor li se cere oprirea invertoarelor, dacă pleacă de acasă

Este alertă energetică în Europa înainte de Paşte le 2025. Există riscul unor pene uriaşe de curent din cauza că vom avea supraproducţie, pe fondul unui consum redus, având în vedere că toată lumea intră în vacanţă.

Reunite într-o ședință de urgență, autorităţile de la noi au stabilit să reducă producţia, iar prosumatorilor li se cere oprirea invertoarelor, dacă pleacă de acasă. Aceleaşi autorităţi dau asigurări că situaţia este sub control.

Paştele Ortodox coincide în acest an cu Paştele Catolic, aşa că mai toată lumea va fi în vacanţă de vineri până marți. La fel şi în Europa. Cum industria va fi trasă pe dreapta zilele acestea, iar populaţia va petrece mult timp în aer liber, consumul de energie electrică va fi extrem de redus. Perioada cea mai sensibilă va fi duminică, în prima zi de Paşte, în intervalul orar 11 – 16, atunci când autorităţile estimează un consum de 2.500 mWh, la jumătate faţă de o zi obişnuită de duminică. Practic, avem riscul unei producţii mari şi a unui consum mic.

Virgiliu Ivan, directorul Dispecerului Energetic Naţional: “Gândiţi-vă că aveţi o maşină puternică, de 500 de cai putere şi veţi fi obligaţi să mergeţi cu 20 km/h. Ei, cam aşa va funcţiona şI sistemul. Adică un sistem care este dimensionat pentru 10-12.000 mW va funcţiona la un minim de 2.500mW. Va fi ca o maşină puternică care nu poate fi lăsată să meargă cu viteza pentru care a fost proiectată, ci va merge frânată. Dacă este sărbătoare în toată Europa, cine să îşi dorească import de energie electrică?”.

Un surplus de energie într-o zi cu un consum redus poate lăsă România în beznă de Paşte. Ca să evite supraîncărcarea, reţeaua se resetează automat şi astfel apar penele de curent. Ministrul Energiei i-a băgat în şedinţă pe specialişti pentru a găsi soluţii. Toţi actorii din Energie vor decelera producţia în perioada următoare.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „De asemenea, pentru reducerea producţiei, colegii de la Hidroelectrica sunt pregătiţi să oprească din hidroagregate, astfel încât producţia hidro să fie cât mai aprope de zero. La Nuclearelectrica este producătorul de care în general e bine să nu te atingi, ei au două reactoare, aşa cum ştiţi, produc în bandă. La nevoie se vor face şi acolo reduceri de putere de până la 20% sau chiar 40%, dacă situaţia o va impune. Elcen Bucureşti va opera doar cazane de apă fierbinte, deci va opri unităţile care produc energie electrică. De asemenea, Complexul Energetic Oltenia va funcţiona doar cu două grupuri şi acelea la o putere redusă de 80mW fiecare, deci în total undeva la 160 mW”.

Cum vremea se anunţă însorită, la surplusul de energie vor contribui masiv şi prosumatorii în perioada următoare. Aceştia, indiferent că sunt persoane fizice sau firme, sunt rugaţi să oprească invertoarele dacă nu au activitate sau consum pe timpul zilei în perioada care urmează. România are astăzi aproape 200.000 de prosumatori.

Dan Pîrșan, preşedintele Asociaţiei Prosumatorilor din România: “Singura problemă pe care noi o vedem – la parcurile fotovoltaice cu o putere sub 5mW care sunt foarte multe în România şi care atenţie sunt nedispecerizabili. Deci nu prosumatorii, noi producem cam 30% din energia fotovoltaică produsă în România, 70% e produsă de parcuri. Încă o dată, benevol, noi am propus ministerului Energiei şi celorlalte entităţi această propunere”.

În această perioadă nu pot fi făcute nici exporturi de energie, pentru că şi celelalte ţări înregistrează surplus.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Bărbat din Brașov, REȚINUT de polițiștii din Alba Iulia: Este cercetat pentru înșelăciune după ce a convins mai mulți angajați ai unei firme să depună 17.000 de lei în conturi indicate de el

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Brașov, REȚINUT de polițiștii din Alba Iulia: Este cercetat pentru înșelăciune după ce a convins mai mulți angajați ai unei firme să depună 17.000 de lei în conturi indicate de el Un bărbat din Brașov a fost reținut de polițiștii din Alba Iulia și este cercetat pentru înșelăciune după ce a convins mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Culoarea anului 2026 | Cloud Dancer, primul alb ales vreodată de Pantone. Ce semnificație ascunde această nuanță

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Cloud Dancer, primul alb ales vreodată de Pantone. Ce semnificație ascunde această nuanță Institutul Pantone a anunțat oficial că nuanța „Cloud Dancer”, un alb pur și aerat, va fi culoarea anului 2026. Alegerea marchează o schimbare de direcție pentru organizație, care pune pentru prima dată în prim-plan simplitatea absolută, într-un context global marcat de tensiuni […]

Citește mai mult

Actualitate

V-ați pregătit ghetuțele? Moș Nicolae se apropie! Tradiții, obiceiuri și semnificații de Sfântul Nicolae

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

V-ați pregătit ghetuțele? Moș Nicolae se apropie! Tradiții, obiceiuri și semnificații de Sfântul Nicolae Moș Nicolae se apropie, iar diseară copiii își pregătesc ghetuțele cu emoție. Tradițiile și obiceiurile legate de sărbătoarea Sfântului Nicolae sunt numeroase și pline de semnificații, fiind strâns legate de istoria acestui sfânt îndrăgit. Pe 6 decembrie, românii îl prăznuiesc pe […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea