Actualitate

Rezultate simulare BAC 2016 la clasa a XII-a: Alba ocupă locul doi la nivel național privind rata de promovare – 46,6%

Dragoş Suciu

Publicat

în

Simulare Bacalaureat 2016. Deși doar 46,6 la sută dintre elevii de clasa a XII-a din județul Alba au promovat examenul, județul Alba se situează pe locul doi la nivel național privind rata de promovare, potrivit unei statistici realizate de Ministerul Educației.

Petrecerea Divorțaților

perle BacalaureatÎn 4 judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%: Cluj (47,5%), Alba (46,6%), Galaţi (46,2%) şi Iaşi (46%). Procente de promovare sub 25% s-au înregistrat în judeţele Giurgiu (24,7) şi Ilfov (18,4). În ceea ce priveşte rezultatele elevilor de clasa a XI-a, procente de promovare de peste 30% s-au consemnat în 5 judeţe: Cluj (32,7%), Suceava (31,7%), Iaşi (30,9%), Prahova (30,8%) şi Alba (30,7%). Sub pragul de 20% s-au înregistrat în judeţele Timiş (19,9%), Teleorman (18,4%), Giurgiu (15,4%) şi Ilfov (11,4%).

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat rezultatele celor 231.958 de elevi de clasa a XI-a şi a XII-a, care au participat la toate probele simulării naţionale a examenului de Bacalaureat 2016.

Datele statistice relevă că ponderea elevilor de clasa a XII-a care au obţinut medii ce asigură promovarea examenului (6 şi peste 6) este de 38,39% (42.386 de elevi din 110.423 de elevi prezenţi). Rezultatul este relativ la acelaşi nivel cu cel al ratei de promovare de anul trecut – 38,77%.

Citește și REZULTATE simulare BACALAUREAT 2016 în județul ALBA: 18 note de zece și mii de note sub 5

Pe probe, situaţia notelor peste 5 este următoarea: 64,6% la Limba şi literatura română (procentaj superior celui de anul trecut: 61,36%), 80,8% la Limba maternă (cu 5 procente în plus faţă de 2015 – 75,49%), 53,2% la proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie (procentaj superior faţă de 2015 – 52,49%), respectiv 60,8% la proba la alegere a profilului (în uşoară creştere, în raport cu 2015 – 60,3%).

Rata de promovare la clasa a XI-a este de 25,76%, în scădere cu 3 procente comparativ cu 2015, când aceasta s-a situat la valoarea de 28,51%. Cu alte cuvinte, dintre cei 121.535 de elevi participanţi la simularea din 2016, 31.313 elevi au obţinut medii peste 6.

Pe probe, situaţia notelor peste 5 primite de elevii de clasa a XI-a se prezintă astfel:Limba română – 57,6 (în creştere cu aproximativ 6 procente faţă de 2015 – 51,77%), proba obligatorie a profilului/Matematică sau Istorie – 37,6% (în scădere cu aproape 5 procente faţă de anul trecut – 42,35%) şi Limba maternă – 72,7% (în creştere faţă de 2015 – 56,97%). Precizăm că elevii claselor a XI-a nu au susţinut proba la alegere, având în vedere că aria de acoperire a disciplinelor nu este similară celei de clasa a XII-a.

Pe tranşe de medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel: 25.823 de elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99, 25.802 elevi – medii între 7 şi 7,99, 16.866 de elevi – medii între 8 şi 8,99 şi 5.195 de elevi – medii între 9 şi 9,99. Treisprezece elevi au încheiat simularea examenului de bacalaureat cu media 10.

Conform metodologiei de desfăşurare a examenului naţional de bacalaureat, media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6.

Simularea probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat, atât pentru clasa a XI-a, cât şi pentru clasa a XII-a, are un dublu obiectiv: familiarizarea elevilor cu rigorile acestui tip de examen şi identificarea nevoilor acestora pentru a conştientiza nivelul de pregătire şi pentru a lua măsuri în consecinţă în vederea îmbunătăţirii rezultatului final.

Notele de la simulările naţionale se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului. De asemenea, rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru optimizarea performanţelor şcolare.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice solicită inspectoratelor şcolare judeţene monitorizarea atentă a programului de pregătire a elevilor de liceu prin inspecţii şcolare tematice şi consultări cu comisiile metodice din licee, precum şi a planurilor individuale de  remediere, în cazul elevilor cu rezultate slabe la simulare.

Mai mult, pentru elevii de clasa a XII-a, Ministerul Educaţiei recomandă organizarea unor simulări judeţene la începutul lunii mai, care să urmărească evoluţia elevilor şi să permităplanuri remediale specifice.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum pot fi aduse în legalitate construcțiile fără autorizație: Ce este noua autorizație de regularizare. Ce construcții pot fi făcute fără autorizație

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum pot fi aduse în legalitate construcțiile fără autorizație: Ce este noua autorizație de regularizare. Ce construcții pot fi făcute fără autorizație Proprietarii din România care au ridicat construcții fără autorizație de construire sau au executat lucrări diferite de cele prevăzute în autorizația existentă au la dispoziție, în anumite condiții, un nou mecanism pentru intrarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Reguli noi pentru motocicliști în trafic: Vor putea circula pe benzile de autobuz și vor putea trece printre mașinile oprite la semafor. Locuri speciale în parcările publice

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli noi pentru motocicliști în trafic: Vor putea circula pe benzile de autobuz și vor putea trece printre mașinile oprite la semafor. Locuri speciale în parcările publice Motocicliștii și conducătorii de mopede din România vor putea circula pe benzile rezervate transportului public și vor putea înainta printre mașinile oprite la semafor, în anumite condiții. Noile […]

Citește mai mult

Actualitate

CCR, o nouă amânare în cazul sesizării lui Grindeanu privind programul SAFE de 16 miliarde de euro. Care este miza deciziei Curții Constituționale

Ioana Oprean

Publicat

în

CCR, o nouă amânare în cazul sesizării lui Grindeanu privind programul SAFE de 16 miliarde de euro. Care este miza deciziei Curții Constituționale Curtea Constituţională a amânat miercuri, 7 octombrie 2026, pentru data de 21 octombrie, propunţarea asupra sesizării depuse de Sorin Grindeanu privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, […]

Citește mai mult