Rămâi conectat

Actualitate

Rezultate foarte bune pentru sportivii CS Unirea Alba Iulia la Velikden Cup, în Bulgaria

Bogdan Presecan

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În timp ce marea majoritate a românilor sărbătoreau Paștele Ortodox, sportivii secției de Orientare din cadrul CS Unirea Alba Iulia au participat, în Bulgaria, la VELIKDEN CUP, competiție internațională importantă care, prin tradiție, se desfășoară în fiecare an în perioada acestei importante sărbători religioase.

Potrivit CS Unirea Alba Iulia, “competiția s-a desfășurat în perioada 3-6 mai iar în cadrul acesteia au fost programate 4 etape de competiție, ultima dintre acestea fiind etapă clasificată WRE (world ranking event), adică  etapă contând pentru clasamentul mondial.

Sportivii uniriști prezenți la competiție și-au făcut singuri cadouri de Paște prin clasări foarte bune și urcând pe podium sau fiind în apropierea acestuia în fiecare dintre etape.

Astfel Tamas Bogya(foto dreapta) s-a clasat pe locul 2 în proba de Sprint, locul 5 în etapa de Medie distanță și locul 4 în etapa de Lungă distanță(etapă WRE).

Celălalt sportiv unirist prezent la  start, Radu Milea(foto centru), s-a clasat pe locul 2 în prima etapă, cea de ștafetă individual, și în ordine pe locurile 15, 11 și 12 în celelalte etape.

Cei doi sportivi vor lua startul sâmbătă, 11 mai, la probabil cea mai importantă competiție internațională de alergare montană care are loc în România, ECOMARATHON, care se desfășoară la Moieciu de Sus.

La prestigioasa competiție la startul căreia se vor alinia peste 1200 de alergători din întreaga lume sportivii uniriști vor alerga în proba de maraton pe distanța de 42 kilometri cu o diferență de nivel totală de 2400 metri.

“În mod cert aceste rezultate nu sunt întâmplătoare, sunt rodul muncii în antrenamente și consecința miilor de kilometri alergați în perioada de pregătire.”

“De altfel eu sunt convins că și la ECOMARATHON cei doi sportivi uniriști se vor număra printre cei din fruntea clasamentului pentru că au un nivel de pregătire foarte ridicat” a declarat Marius Anghel, instructor sportiv – Orientare CS Unirea Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Hărțuirea unei ziariste de către PNL, semnalată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România

Bogdan Ilea

Publicat

în

Hărțuirea unei ziariste de către PNL, semnalată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România Duminică noaptea, Departamentul de Stat al Statelor Unite, a publicat un raport privind situația drepturilor omului în România. „Ministerul de Externe” al SUA” a discutat despre relația dintre partidele de guvernământ din România și hărțuirea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea