Revocarea lui Renate Weber, CRITICATĂ de Comisia de la Veneția. „Să ne furnizați bazele și elementele juridice care au dus la această decizie”
Într-o scrisoare trimisă președinților Parlamentului, Ludovic Orban și Anca Dragu, Comisia de la Veneția critică revocarea Avocatului Poporului Renate Weber. În scrisoare se solicită explicații privind revocarea lui Renate Weber înainte de termen. Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, a acuzat astăzi, la Parlament, că documentul este ținut „ascuns” de cei doi președinți Ludovic Orban și Anca Dragu.
Directoratul general Drepturile Omului și Statul de Drept
Comisia de la Veneția
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Doamnă Președinte a Senatului,
Comisia de la Veneția a fost informată de intenția Parlamentului de a o demite din funcție pe doamna Weber, Avocatul Poporului din România.
Se pare, într-adevăr, că la o ședință comună a Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților și a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senat, ținută în data de 25 mai 2021, în timpul căreia au fost prezentate și dezbătute rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pentru anii 2018, 2019 și 2020, s-a dat un vot de respingere.
În același timp, se pare că acest vot de respingere a permis ulterior destituirea Avocatului Poporului din funcțiile sale.
Dacă prezentarea și dezbaterea raportului de activitate al Ombudsmanului în fața Parlamentului constituie o bună practică, care este prevăzută în Principiile de protecție și promovare a instituției Ombudsmanului („Principiile de la Veneția”), și este susținută de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, condițiile legitime pentru întreruperea mandatului unui ombudsman sunt, de asemenea, clar stipulate, după cum urmează:
„11. Ombudsmanul poate fi revocat din funcție numai în conformitate cu o lista exhaustivă de condiții clare și rezonabile, definite de lege. Aceste condiții se referă numai la criteriile esențiale de „incapacitate” sau „incapacitate de a îndeplini atribuțiile”, „conduită necorespunzătoare” sau „culpă ”, care trebuie interpretate îndeaproape. Majoritatea parlamentară necesară pentru revocarea din funcție a Ombudsmanului – chiar de către Parlament sau de către o instanță la cererea Parlamentului – trebuie să fie cel puțin egală cu, și de preferință mai mare decât cea stabilită pentru alegerea sa. Procedura de revocare este publică, transparentă și prevăzută de lege.”
Pentru a înțelege mai bine situația, v-aș fi recunoscător dacă ați avea amabilitatea să ne furnizați bazele și elementele juridice care au dus la această decizie grea, de a demite din funcție un Ombudsman în timpul exercitării mandatului său.
Între timp, vă rog să acceptați expresia celei mai înalte considerații.
Gianni BUQUICCHIO,
Președintele Comisiei de la Veneția
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Comasarea voluntară a localităților cu cel mult 1.500 de locuitori, prevăzută în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu: Peste 20 de comune din Alba vizate de măsură. Lista
Comasarea voluntară a localităților cu cel mult 1.500 de locuitori, prevăzută în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu: Peste 20 de comune din Alba vizate de măsură. Lista Reorganizarea administrației publice, atât la nivel central, cât și local, se numără printre măsurile incluse în programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, propus de premierul desemnat Luca […]
VIDEO | A revenit din Brașov să ridice o casă nouă unei familii nevoiașe din Apuseni, dar a descoperit o altă dramă! Vasile vrea să-i redea demnitatea lui Gheorghe, un bărbat marginalizat pentru că trăiește împreună cu animalele sale
A revenit din Brașov să ridice o casă nouă unei familii nevoiașe din Apuseni, dar a descoperit o altă dramă! Vasile vrea să-i redea demnitatea lui Gheorghe, un bărbat marginalizat pentru că trăiește împreună cu animalele sale A pornit să construiască o casă pentru Ioana și Ioan Gabor, din Izvorul Ampoiului, Zlatna, însă pe drumul […]
Video | Transapuseana, îmbrăcată în straie de toamnă, i-a fermecat pe turiști. Au rămas impresionați de priveliști și culori: „Este extraordinar. E tot ce ne putem dori”
Video | Transapuseana, îmbrăcată în straie de toamnă, i-a fermecat pe turiști. Au rămas impresionați de priveliști și culori: „Este extraordinar. E tot ce ne putem dori” Transapuseana oferă unele dintre cele mai captivante și impresionante priveliști din România pentru cei care străbat cei 78 de kilometri prin Munții Apuseni. Drumul, care trece prin comunitățile […]
