Rămâi conectat

Actualitate

Restricții dure în Spania împotriva răspândirii COVID-19: Mai multe zone izolate, barurile și restaurantele închise mai devreme și stare de asediu de la ora 22

Ziarul Unirea

Publicat

în

În tot mai multe regiuni din Spania au fost impuse restricții dure după creșterea numărului de îmbolnăviri. Peste 4.800 de municipii au fost izolate, barurile și restaurantele se vor închide mai devreme, va fi redus accesul în magazine iar în unele provincii starea de asediu va începe la ora 22.00.

Madridul a izolat zeci de zone și municipii. În Catalonia nu se poate circula în afara orașelor decât cu justificare, iar centrele comerciale vor fi închise la sfârșit de săptămână.

Începând de joi toate parcurile și grădinile publice din comunitatea valenciană vor fi închise, la fel și barurile începând cu ora 17.00, iar fumatul va fi interzis inclusiv la terase.

De asemenea accesul în spațiile comerciale va fi limitat la 30 la sută din capacitate și toată comunitatea va rămâne închisă până la sfârșitul lunii ianuarie.

Noile restricții afectează 24 de milioane de persoane care locuiesc în Spania, printre care foarte mulți români.

În Extremadura au fost închise localurile și activitățile comerciale în localitățile cu incidență crescută a cazurilor de coronavirus, iar La Rioja a închis casele de pariuri, reuniunile pot fi de maximum 4 persoane iar starea de asediu începe la ora 22.00.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri Marea majoritate a părinților care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 […]

Citește mai mult

Actualitate

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea